Ştreangul are o reputaţie proastă, pentru că nimeni nu vrea să îl simtă la gât, însă sensul cu care este cel mai bine cunoscut, acela de funie cu care sunt spânzuraţi cei osândiţi la moarte, este doar un caz particular. De fapt, „ştreang” înseamnă „frânghie”, „funie” (de obicei, făcută din cânepă).

Interesant este şi că „ştreang” este cel mai lung cuvânt monosilabic din limba română. Dacă ţii neapărat să-l desparţi în silabe, îţi vine să te spânzuri, nu alta.