19 apr.

DOOM 2: oftalmoscop – ojă

! oftalmoscop („instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi”) se desparte of-tal-mos-cop/of-tal-mo-scop și este substantiv neutru cu pluralul oftalmoscoape. Derivate ale acestuia sunt adjectivul !oftalmoscopic (masculin cu pluralul oftalmoscopici și femininul oftalmoscopică-oftalmoscopice), dar și !oftalmoscopie, substantiv feminin cu genitiv-dativul oftalmoscopiei și pluralul oftalmoscopii.

! a se ofusca este folosit în limbaj familiar și trece în clasa reflexivelor – se ofuschează

! a se ogârji e un regionalism care înseamnă „a slăbi foarte tare”; reflexivul are indicativul prezent se ogârjește, imperfectul se ogârjea și condiționalul să se ogârjească

* oiconim („cuvânt care denumește o așezare omenească”) se desparte oi-co-nim/oic-o-nim și este substantiv neutru cu pluralul oiconime. Disciplina care se ocupă cu studiul acestora se numește !oiconimie, iar substantivul feminin (cu genitiv-dativul oiconimiei) are aceeași problemă legată de despărțirea în silabe.

* ojă apare ca substantiv feminin cu genitiv-dativul ojei și pluralul oje

© 2021 blog.ro-en.ro