19 sept.

DOOM 2: hatman – hălălaie

! hatmán / hátman are două variante accentuale corecte; substantivul masculin are pluralul hatmáni/hátmani

! Havana este substantiv propriu feminin, nume de oraş cu genitiv-dativul Havanei

* hawaiian apare ca noutate, termen ce poate avea atât valoare adjectivală, cât şi valoare substantivală, masculin cu pluralul hawaiieni şi femininul hawaiiană-hawaiiene

! haz este substantiv neutru a cărui formă de plural nu mai este actuală. Verbul care face parte din aceeaşi familie lexicală trece definitiv în clasa reflexivelor – !a se hazarda (cu indicativul prezent el/ei se hazardează).

! hălălaie (balamuc, gălăgie, hărmălaie etc.) este un termen popular care primeşte ceva mai multe lămuriri în noul DOOM; substantivul feminin se articulează hălălaia, genitiv-dativul hălălăii şi pluralul hălălăi

© 2020 blog.ro-en.ro