18 iul.

„I Shall Forget You Presently, My Dear” de Edna Saint Vincent Millay

I shall forget you presently, my dear,
So make the most of this, your little day,
Your little month, your little half a year,
Ere I forget, or die, or move away,
Presimt c-am să te uit curând, iubite.
Profită deci de scurta-ţi dimineaţă,
de anii-ţi iuţi, de lunile-ţi grăbite,
până mă mut din zonă – ori din viaţă.
And we are done forever; by and by
I shall forget you, as I said, but now,
If you entreat me with your loveliest lie
I will protest you with my favorite vow.
Adio bucurii şi suferinţe.
Am să te uit. (Vezi supra.) Dar ‘nainte,
vrăjeşte-mă cu dulci făgăduinţe,
iar eu voi riposta cu jurăminte.
I would indeed that love were longer-lived,
And vows were not so brittle as they are,
But so it is, and nature has contrived
To struggle on without a break thus far,
Mi-ar fi plăcut să fac ce-mi zise gura,
şi-amorul să-mi dureze cât destinul.
Dar vezi, aşa ne-a rânduit natura,
să treacă omul, nu să treacă chinul.
Whether or not we find what we are seeking
Is idle, biologically speaking.
Şi dacă ne-mplinim după speranţă
e biologic fără importanţă.
Edna Saint Vincent Millay traducere de Paul Abucean

07 mart.

„Sonnet XLIII” de Edna Saint Vincent Millay

What lips my lips have kissed, and where, and why,
I have forgotten, and what arms have lain
Under my head till morning; but the rain
Is full of ghosts tonight, that tap and sigh
Ce buze ale mele sărutară,
şi care braţe m-au cuprins fierbinte,
de ce şi unde, nu-mi aduc aminte.
Dar noaptea-mi bat în geam şi mă-nfioară
Upon the glass and listen for reply,
And in my heart there stirs a quiet pain
For unremembered lads that not again
Will turn to me at midnight with a cry.
strigoii ce se tânguie pe-afară;
şi doare, doare gândul că-nainte
veneau aci iubiţi să mă alinte,
şi nu mai vin să mă iubească iară.
Thus in the winter stands the lonely tree,
Nor knows what birds have vanished one by one,
Yet knows its boughs more silent than before:
Cum singur, fără cântători, copacul
se-ntreabă iarna unde-şi duc ei veacul,
cu crengi tot mai tăcute şi înfrânte,
I cannot say what loves have come and gone,
I only know that summer sang in me
A little while, that in me sings no more.
nici eu nu ştiu pe unde-i fiecine.
Dar ştiu că vara ce-a cântat în mine
o clipă doar, nicicând n-o să mai cânte.
Edna Saint Vincent Millay traducere de Paul Abucean

© 2024 blog.ro-en.ro