07 mart.
Probleme cu gunoiu’
Şi cu ortografia 
07 mart.
8 lucruri pe care nu trebuie să le spui femeilor
Vocabular nepotrivit, în special la serviciu
06 mart.
„Musée des Beaux Arts” de Wystan Hugh Auden
| About suffering they were never wrong, The Old Masters; how well, they understood Its human position; how it takes place While someone else is eating or opening a window or just walking dully along; How, when the aged are reverently, passionately waiting For the miraculous birth, there always must be Children who did not specially want it to happen, skating On a pond at the edge of the wood: They never forgot That even the dreadful martyrdom must run its course Anyhow in a corner, some untidy spot Where the dogs go on with their doggy life and the torturer‘s horse Scratches its innocent behind on a tree. In Breughel‘s Icarus, for instance: how everything turns away Quite leisurely from the disaster; the ploughman may Have heard the splash, the forsaken cry, But for him it was not an important failure; the sun shone As it had to on the white legs disappearing into the green Water; and the expensive delicate ship that must have seen Something amazing, a boy falling out of the sky, Had somewhere to get to and sailed calmly on. |
Despre suferinţă nu greşeau niciodată, Ei, Vechii Maeştri: ce bine înţelegeau Rostul ei omenesc; cum are loc În timp ce altul mănâncă, deschide fereastra sau doar merge apter înainte; Cum, în vreme ce bătrânii aşteaptă respectuoşi, pasionaţi Naşterea miraculoasă, trebuie să fie prin preajmă Şi nişte copii care n-ar fi vrut să se-ntâmple, patinând Pe baltă la margine de pădure: Ei n-au uitat niciodată Că martiriul cel mai cumplit trebuie dus pân‘ la capăt Chiar şi-ntr-un colţ, în ungherul necurăţat Unde câinii îşi continuă viaţa câinească şi calul călăului Îşi scarpină nevinovatul dos de-un copac. În Icarul lui Breughel, de pildă: cum întorc toate spatele Destul de lesne nenorocirii; ţăranul ce ară poate c-a auzit Un clipocit, strigătul deznădejdii, Dar pentru el n-a fost un eşec important; soarele lumina Cum se cuvine picioarele albe dispărând în apa cea verde; Iar delicata, costisitoarea corabie care desigur o fi văzut ea Ceva uimitor, un băiat care cade din cer, Avea de ajuns undeva şi-a navigat, calm, înainte. |
| Wystan Hugh Auden | traducere de G. Tartler |
05 mart.
agelast
Cuvântul „agelast” aparţine limbii engleze, dar nu este folosit decât rareori. Unui necunoscător îi poate părea a fi combinaţia dintre „age” şi „last”, ceea ce poate duce cu gândul la o persoană înaintată în vârstă, ori cel puţin că are legătură cu îmbătrânirea sau cu permanenţa.
Straniu, totuşi, sensul este complet diferit. Substantivul „agelast” provine din limba greacă şi defineşte o persoană care nu râde niciodată. Rădăcina cuvântului este „gela”, care se traduce prin „râs”, sufixul „-st” îl indică pe cel care face (cel care râde, în acest caz), iar prefixul „a-” indică opusul (aşadar, cel care nu râde).