24 oct.
Un soţ delicios
Nu te pui cu bucătăria chineză 
Arhiva categoriei 'Traduceri'
23 oct.
„Elizabeth Childers” de Edgar Lee Masters
| Dust of my dust, And dust with my dust, O, child who died as you entered the world, Dead with my death! Not knowing Breath, though you tried so hard, With a heart that beat when you lived with me, And stopped when you left me for Life. It is well, my child. For you never traveled The long, long way that begins with school days, When little fingers blur under the tears That fall on the crooked letters. And the earliest wound, when a little mate Leaves you alone for another; And sickness, and the face of Fear by the bed; The death of a father or mother; Or shame for them, or poverty; The maiden sorrow of school days ended; And eyeless Nature that makes you drink From the cup of Love, though you know it’s poisoned; To whom would your flower-face have been lifted? Botanist, weakling? Cry of what blood to yours?— Pure or foul, for it makes no matter, It’s blood that calls to our blood. And then your children—oh, what might they be? And what your sorrow? Child! Child! Death is better than Life! |
Ţărâna din ţărâna mea, Şi ţărâna cu ţărâna mea, O, copil care ai murit intrând în lume, Mort o dată cu moartea mea! Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu, Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă. E mai bine aşa, copilul meu. Tu nu ai parcurs niciodată Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală, Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor Care cad peste litere contorsionate. Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană, Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten, Nici boala şi nici chipul Spaimei de lângă sau din pat; Nici moartea unui tată sau a unei mame, Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia; Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit; Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită. Cine va fi ridicat floarea feţei tale? Ce searbăd botanist? Sângele cui va chemat sângele tau? – Pur sau corcit, nu contează, Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru. Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei? Ce mâhniri te aşteptau? Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă. |
| Edgar Lee Masters | traducere de Petru Dimofte |
16 oct.
„Tristeţe metafizică” de Lucian Blaga
| Lui Nichifor Crainic
În porturi deschise spre taina marilor ape |
In harbours open to the mystery of great waters, I have sung with fishermen, shadows high upon the shore, dreaming of ships laden with a strange miracle. Near workmen in hot shirts of mail I have raised steel bridges, over white rivers higher than the flight of the pure bird above the deep woods, and every bridge arched opening, it seemed, a way to myth. |
09 oct.
„Lambert Hutchins” de Edgar Lee Masters
| I have two monuments besides this granite obelisk: One, the house I built on the hill, With its spires, bay windows, and roof of slate; The other, the lake-front in Chicago, Where the railroad keeps a switching yard, With whistling engines and crunching wheels, And smoke and soot thrown over the city, And the crash of cars along the boulevard,— A blot like a hog-pen on the harbor Of a great metropolis, foul as a sty. I helped to give this heritage To generations yet unborn, with my vote In the House of Representatives, And the lure of the thing was to be at rest From the never-ending fright of need, And to give my daughters gentle breeding, And a sense of security in life. But, you see, though I had the mansion house And traveling passes and local distinction, I could hear the whispers, whispers, whispers, Wherever I went, and my daughters grew up With a look as if someone were about to strike them; And they married madly, helter-skelter, Just to get out and have a change. And what was the whole of the business worth? Why, it wasn’t worth a damn! |
În afara acestui obelisc de granit, mai am două monumente: Unul, casa pe care am construit-o pe deal, În spirale, cu ferestre interioare şi acoperiş din rocă metamorfică. Altul, lacul din faţa metropolei Chicago, Unde calea ferată îşi are depoul, Cu motoare fluierând şi roţi clăncănitoare, Şi fum şi funingine aruncate peste oraş, Şi zgomotul maşinilor de-a lungul bulevardului – Un loc pentru un depozit de deşeuri în portul Marii metropole murdare ca o cocină. Am pus umărul ca aceasta moştenire să fie dată Generaţiilor încă nenăscute, cu votul meu În Camera Reprezentanţilor – Scopul acţiunilor mele a fost punerea la adăpost De la niciodată încetânda teroare a nevoilor. Mi-am crescut fetele în blândeţe Încercând să le dau un sentiment de siguranţă în viaţă. Dar, vedeţi, deşi aveam măreaţa casă, Libertatea de a intra oriunde şi distincţie locală, Puteam să aud şoaptele, şoaptele, şoaptele, Oriunde mergeam, iar fetele mele au crescut Cu privirea aceea temătoare ca şi cum erau gata de a fi lovite de cineva; S-au măritat aiurea, nebuneşte, la întâmplare, Doar pentru a evada şi pentru a avea o alternativă. Şi-atunci la ce a folosit toată afacerea? La ce? N-a meritat doi bani! |
| Edgar Lee Masters | traducere de Petru Dimofte |