30 aug.

Cursuri de limba engleză prin metoda Cambridge pentru copii

Pornind de la premisa că anii de gimnaziu sunt un moment propice pentru acumularea rapidă a unui volum cât mai mare de cunoştinţe, Road Language Centre, centru de limba engleză recunoscut Cambridge, lansează o nouă serie de cursuri dedicate în special copiilor de gimnaziu: Cursuri de Limba Engleză – metoda Cambridge pentru copii din clasele V–VIII. Pentru a vă convinge de eficienţa metodei, prima lună este oferită în întregime gratuit.

Cursurile Road Language Centre vizează acumularea unui număr cât mai mare de noţiuni de limba engleză generală, strategia de lucru fiind bazată pe metoda Cambridge, una dintre cele mai eficiente metode de învăţare a limbii engleze.

Metoda Cambridge este distractivă, naturală şi clădeşte încrederea în sine a copilului pe parcursul întregului an şcolar, iar după finalizarea cursurilor, copiii se pot înscrie la examenul Cambridge şi pot obține ulterior diploma Cambridge pentru unul din nivelurile YLE, KET sau PET.

Metoda Cambridge presupune acumularea a numeroase noţiuni noi de gramatică şi vocabular într-o manieră interactivă, cu dezvoltarea simultană a tuturor celor patru abilităţi de comunicare în limba engleză – citit, scris, vorbit, ascultat. Astfel, textele de citit sau ascultat reprezintă baza de pornire pe care se predau ulterior noţiunile de gramatică şi vocabular ce vor fi exersate şi fixate printr-o serie întreagă de exerciţii şi activităţi de scriere şi vorbire.

Textele de citit şi ascultat sunt fragmente autentice din cărţi, ziare şi reviste în limba engleză, aducând aşadar şi un aport de informaţie culturală despre lumea anglo-saxonă şi lumea întreagă în general.

Totodată, programul de desfăşurare a cursurilor conţine o serie întreagă de activităţi extra-şcolare ce includ cluburi de lectură, excursii tematice, tabere tematice, petreceri specifice tip Halloween, Christmas Celebration, Easter Reunion etc. Toate aceste activităţi au în vedere consolidarea grupului de studiu.

Un curs are două şedinţe de 1,5 ore/săptămână, în perioada 12 septembrie 2011 – 15 iunie 2012 (cursul acoperă întregul an şcolar, mai puţin vacanţele şi sărbătorile legale). Grupele sunt formate din 6-8 copii. Taxa de curs anuală este de 1950 lei (25 lei/oră)

Modalităţi de plată:
– pentru plata integrală până pe 14 octombrie – 10% discount
– 5 rate x 390 lei
– rată lunară x 300 lei
– reduceri pentru membrii aceleiaşi familii, recomandări sau clienţi RLC

Prin participarea la şedinţele gratuite din prima lună, copilul are ocazia de a recapitula şi de a reintra în ritmul şcolii şi totodată de a cunoaşte şcoala, profesorii şi colegii.

Prin ce se diferentiază cursurile Road Language Centre:
– experienţa de 6 ani în pregătirea pentru examenele Cambridge
– prima lună este în întregime gratuită
– suportul de curs (carte, caiet, materiale audio) este inclus în preţ
– se oferă discounturi pentru clienţii RLC sau membrii aceleiaşi familii
– profesori specializaţi în metoda Cambridge
– reuşită de 97% la examenele Cambridge

Pentru detalii suplimentare referitoare la oferta Road Language Centre, puteţi telefona la numărul 074-ENGLEZA (0743.645.392) sau puteţi scrie prin e-mail pe inscrieri@edventure.ro

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro