09 aug.
Olimpiada Internaţională de Lingvistică s-a desfăşurat în perioada 25-30 iulie 2016 în India (Mysore), iar la ediţia din acest an (a XIV-a) au participat peste 150 de concurenţi din 31 de ţări de pe toate continentele.
A patra prezenţă consecutivă a adus lotului olimpic al României două medalii. Aflată la a doua participare la această competiţie, Ioana Bouroş (Colegiul Naţional „Costache Negri” din Galaţi) a cucerit medalia de argint, iar colegul ei de echipă, Theodor Cucu (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti), a obţinut medalia de bronz.
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! Recomanda!
08 aug.
Verbul a (se) regăsi s-a format prin derivare, cu prefixul re- de la cuvântul de bază a găsi, după modelul corespunzător din limba franceză – retrouver. Înseamnă, în primul rând, „a găsi din nou pe cineva sau ceva”, iar nuanța reflexivă se poate referi la „a se afla, a se găsi din nou în același loc, în aceeași situație, în aceeași stare ca și înainte”.
Termenul are și un sens figurat (foarte fain, de altfel), ce are în vedere acțiunea de „a se reculege, a-și veni în fire, a-și recăpăta starea sufletească obișnuită, echilibrul sufletesc (după o frământare, un zbucium)”. Dintre sinonime, în funcție de context, se pot folosi a reafla, a (se) recunoaște (în), a redescoperi, a revedea, a reveni.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!