04 mart.

„Amoretti: Sonnet LXX” de Edmund Spenser

Fresh Spring, the herald of loves mighty king,
In whose cote-armour richly are displayd
All sorts of flowres the which on earth do spring,
In goodly colours gloriously arrayd,
Goe to my Love, where she is carelesse layd,
Yet in her winters bowre not well awake:
Tell her the ioyous time wil not be staid,
Unlesse she doe him by the forelock take;
Bid her therefore her selfe soone ready make,
To wayt on Love amongst his lovely crew,
Where every one that misseth then her make
Shall be by him amearst with penance dew.
Make haste therefore, sweet Love, while it is prime;
For none can call againe the passed time.
Tu Primăvară – crainic al iubirii,
Pe-a cărui stemă rânduite sunt
Flori fel de fel din bogăţia Firii,
Gătite în gingaş boit veşmânt.
La patul dragei mele mergi curând,
Şi, dacă încă doarme, veşti să-i dai
Că nu stă-n loc voiosul timp niciând,
Noi neputând a-l prinde strâns de strai;
Grăbeşte-o ca-ntr-al Dragostei alai
Să intre, spre-a sluji-o cu silinţă –
Acolo unde, când pereche n-ai,
Eşti osândit la plânset şi căinţă.
Zoreşte, cât e primăvara-n toi,
Iubito; Timpul nu-l chem înapoi.
Edmund Spenser traducere de Tudor Dorin

04 iun.

„Sonnet I” de Edmund Spenser

Happy, ye leaves! when as those lily hands,
Which hold my life in their dead-doing might,
Shall handle you, and hold in love’s soft bands,
Like captives trembling at the victor’s sight.
And happy lines! on which, with starry light,
Those lamping eyes will deign sometimes to look,
And read the sorrows of my dying spright,
Written with tears in heart’s close-bleeding book.
And happy rhymes! bath’d in the sacred brook
Of Helicon, whence she derived is;
When ye behold that Angel’s blessed look,
My soul’s long-lacked food, my heaven’s bliss;
Leaves, lines, and rhymes, seek her to please alone,
Whom if ye please, I care for other none!
La ceasu-n care grijile se stâng,
S-a smuls din închisoarea de pământ
’Cest duh al meu, spre-a cugeta adânc
La toate ce-n răspărul firii sunt,
Ca aste vremi, în care tot ce-i bine
E lucru rar, sfiala-i umilită,
Vai, aste vremi de putrejune pline
Greu chinuie o inimă cinstită.
Şi gândurile astfel zăbovind,
Vedenii mi-apărură deodată,
Chiar gândurile mele zugrăvind,
Încât fiinţa-mi e cutremurată.
Priveşte-le, domniţă preafrumoasă:
Din ele adevăruri vor ieşi.
Edmund Spenser traducere de Dan Duţescu

07 mai

„Sonnet LXXV” de Edmund Spenser

One day I wrote her name upon the strand,
But came the waves and washed it away:
Again I wrote it with a second hand,
But came the tide, and made my pains his prey.
Vain man, said she, that doest in vain assay
A mortal thing so to immortalize,
For I myself shall like to this decay,
And eek my name be wiped out likewise.
Not so (quoth I), let baser things devise
To die in dust, but you shall live by fame:
My verse your virtues rare shall eternize,
And in the heavens write your glorious name.
Where whenas Death shall all the world subdue,
Out love shall live, and later life renew.
I-am scris alesei numele-n nisip,
Dar valul năvălind, l-a şters pe dată:
Şi iar l-am scris, întru acelaşi chip,
Dar marea şi-a făcut din truda-mi pradă.
Copile, spuse ea, ce-ncerci în van
Să-nveşniceşti un lucru pieritor,
Eu însămi va la fel să mă destram,
La fel s-o şterge numele-mi, uşor.
Nu, nu! strigai, ce-i calp în ţărână moară,
Ci tu prin har vei dăinui în lume;
Voi nemuri în vers făptura-ţi rară,
Şi-n cer voi dăltui cerescu-ţi nume.
Şi-acolo, când pieri-va lumea toată,
Trăi-vom cu iubire-mprospătată.
Edmund Spenser traducere de Dan Duţescu

05 feb.

„The Faerie Queene” de Edmund Spenser

First Booke. Canto I. Cartea întâia. Cântul I.
A gentle Knight was pricking on the plaine,
Ycladd in mightie armes and silver shielde,
Wherein old dints of deepe woundes did remaine,
The cruell markes of many’ a bloody fielde;
Yet armes till that time did he never wield.
His angry steede did chide his foming bitt,
As much disdayning to the curbe to yield:
Full jolly knight he seemed, and faire did sitt,
As one for knightly giusts and fierce encounters fitt.
Un mândru Făt da pinteni peste plai,
Înveştmântat în fier, cu scut de-arghir
Pe care zimţi de răni adânci vedeai
Tot semn de-ncrâncenate-mpotriviri;
Fier nu purtase încă în turnir;
Sirep fugaci, muşca zăbala grea
Ne-nduplecat să rabde frâul-zbir;
Frumosul Făt, ce falnic se ţinea
Ca unul vrednic de-ncleştări, înfiorate prea.
And on his brest a bloodie Crosse he bore,
The deare remembrance of his dying Lord,
For whose sweete sake that glorious badge he wore,
And dead, as living, ever him ador’d:
Upon his shield the like was also scor’d,
For soveraine hope which in his helpe he had.
Right faithfull true he was in deede and word,
But of his cheere did seeme too solemne sad;
Yet nothing did he dread, but ever was ydrad.
Purta pe pieptu-i cruce sângerie,
Drag suvenir murindului Domn sfânt,
Şi-n dragul Lui purta el crucea vie.
Drag sus în cer, precum şi pe pământ.
Pe scut acelaşi semn şi-a fost săpând,
Nădejde-naltă-n naltul ajutor;
Cinstit era în faptă şi-n cuvânt,
Dar chipu-i prea înnegurat de-un nor;
El cel mereu temut, ci nicicând temător.
Upon a great adventure he was bond,
That greatest Gloriana to him gave,
(That greatest Glorious Queene of Faery lond)
To winne him worshippe, and her grace to have,
Which of all earthly thinges he most did crave:
And ever as he rode his hart did earne
To prove his puissance in battell brave
Upon his foe, and his new force to learne,
Upon his foe, a Dragon horrible and stearne.
Cu mare faptă se ştia dator
Domniţei Gloriana cea crăiasă,
Regina-n glorii-a Ţării Zânelor ‒
Lui slavă, şi-al ei har să-şi dobândească,
Cea mai râvnită-avere pământească;
Şi tot gonind, gonind, simţea ardoare
Mult să străluce-n luptă voinicească
Frângând vrăjmaş, ca braţul să-şi măsoare,
Frângând vrăjmaş, Balaur, fiară-ngrozitoare.
Edmund Spenser traducere de Dan Duţescu

© 2021 blog.ro-en.ro