Rezultate

14 iun.

Câştigătorii Mirunette Language Competition 2016

Marii câştigători ai concursului Mirunette, ediţia 2016, au fost desemnaţi sâmbătă, 4 iunie 2016, în cadrul Festivităţii de Premiere organizate la Clubul Ţăranului, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul a fost plin de emoţii şi toţi finaliştii au urcat pe scenă pentru a-şi primi diplomele şi premiile în aplauzele părinţilor, profesorilor dar şi ale echipei Mirunette.

La ediţia din acest an, 2328 de elevi au intrat în competiţia pentru cele două tabere de două săptămâni în Marea Britanie. Dintre aceştia, 1107 au ajuns în etapa a II-a, urmând apoi ca doar 40 de finalişti să fie admişi în etapa finală a Mirunette Language Competition. Cei 40 de finalişti au venit din aproape 30 de oraşe din toată ţara: Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Fieni, Fierbinţi-Târg, Foscani, Galaţi, Ghimbav, Lehliu-Gară, Moreni, Niculiţel, Oneşti, Piatra Neamţ, Ploieşti, Pucioasa, Râmnicu Sărat, Sighişoara, Simeria, Sitaru, Târgovişte, Tg. Mureş, Tg. Neamţ, Timişoara, Tulcea şi Ulmeni.

Continuare »

24 mai

„Twitterverse”, „adware şi „woot!” au intrat în Oxford Advanced Learner’s Dictionary

Editorii de la Oxford English Dictionary au anunţat că au adăugat mai bine de 900 de cuvinte în noua ediţie a Advanced Learner’s Dictionary, disponibil acum sub formă de aplicaţie, iar dintre acestea 170 au legătură cu tehnologia şi o bună parte ţin de Twitter.

„Retweet”, „tweetable”, „tweetheart”, „tweetup”, „Twitterati” şi „Twitterverse” sunt parte integrantă a celei de-a 9-a ediţie a aplicaţiei Oxford Advanced Learner’s Dictionary pentru iOS şi Android. Şi alţi termeni au devenit, de asemenea, oficiali: „phablet”, „hipster”, „meme” şi „selfie”.

Continuare »

05 apr.

Tabăra pentru copii „Engleza prin teatru”

Tabăra educațională pentru copii „Engleza prin teatru” are loc în acest an la Piatra Neamț în perioada 26 iunie – 9 iulie 2016. La cursuri sunt așteptați copii cu vârste între 10 și 15 ani care învaţă engleza prin teatru și își dezvoltă abilitățile de comunicare în limba engleză cu regizorul britanic Nico Vaccari.

Tabăra „Engleza prin teatru” din acest an are ca subiect o temă de interes general, şi anume, responsabilitatea individuală, planeta în criză, discriminarea între specii şi se desfăşoară sub motto-ul Viitorul este al tău!

Continuare »

22 mart.

punk

În ziua de azi, termenul „punk” e asociat cu o muzică rebelă şi apariţii non-conformiste. Cei care au prins începuturile acestui curent, îşi amintesc că înseamnă pur şi simplu „golan” – adică tânăr dintre cei gata oricând să facă ceva antisocial.

Nimeni nu ştie de unde provine termenul „punk„, însă deşi sensul s-a tot schimbat, niciodată nu a fost de bine. Cel mai vechi sens din limba engleză era de sinonim pentru prostituată, sens cu care apare în „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare. Apoi a devenit „fetiţă”, în sensul masculin, mai ales puşcărie (dacă înţelegi ce spun).

Pe la 1900, a început să fie folosit cu înţelesul de criminal sau ajutor de criminal. Prin anii 1920-30, era o persoană fără reputaţie sau fără experienţă. De aici a devenit persoană bună de nimic. Iar până la „golan” nu a mai fost decât un pas.

16 feb.

Mirunette Language Competition 2016

Mirunette a lansat concursul naţional de limba engleză Mirunette Language Competition, ediţia a IV-a, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Marile premii oferite de Mirunette sunt 2 tabere educaţionale de limba engleză în Anglia, în campusurile unor prestigioase şcoli şi universităţi la nivel mondial.

În fiecare an, peste 600 de elevi participă la tabere internaţionale care sunt concepute astfel încât să îmbunătăţească nivelul de limba străină, dar şi abilităţile sociale, spiritul critic şi încrederea în forţele proprii.

Concursul Mirunette se adresează tuturor elevilor cu vârste între 10 şi 17 ani care sunt creativi, încrezători şi pasionaţi de cultura britanică. Participarea este gratuită şi se face online, astfel încât se pot înscrie elevi din întreaga ţară.

Continuare »

05 ian.

Mulţi termeni interesanţi au fost adăugaţi în Oxford English Dictionary

La finalul lui 2015, Oxford English Dictionary a anunţat o nouă rundă de noutăţi. O mie de termeni, cuvinte compuse şi expresii şi noi sensuri şi-au găsit locul în listele propuse de echipa editorială. Pentru a ţine pasul cu moda lingvistică în permanentă schimbare, echipa de lingvişti a ales unii dintre cei mai interesanţi termeni care au răzbit în listă.

De la „Antonite” (călugăr al Spitalului Fraţii Sf. Anton), datând de la sfârşitul secolului al XVII-lea, la „way!” (folosit ca răspuns hazliu pentru interjecţia „no way!”), toate acestea şi-au făcut apariţia în OED.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro