Acum puteţi să căutaţi oficial cuvinte precum „liveblog”, „FaceTime””, „blootered”, „mummy porn” şi „cyberbully” în Collins Dictionary. Dar ce cuvânt mai este şi „amazeballs”?!

Pe durata verii 2012, Collins Dictionary, fondat în 1819, a deschis pentru public procedura de a propune termeni noi, în cadrul unui proiect dedicat tuturor celor care tânjeau „să fie parte a procesului de evoluţie” a limbajului cotidian.

Continuare »

Termenul „F-bomb” a apărut în ziare acum mai bine de 20 de ani, însă abia acum va apărea în dicţionarul Merriam-Webster, alături de termeni precum „sexting”, „flexitarian”, „obesogenic”, „energy drink” şi „life coach”.

Compania a ales în total 100 de termeni pentru sesiunea anuală de îmbogăţire a dicţionarului vechi de 114 ani, strângând dovezi legate de folosirea acestor termeni timp de câţiva ani de zile, de la mijloacele mass-media şi până la etichetele de pe sticlele de bere şi cutiile cu alimente congelate.

Continuare »

Odată cu intrarea în noul an, un grup de specialiști de la Lake Superior State University, pe baza propunerilor venite de pe Internet, au alcătuit o listă pentru 2011 cu cele mai enervante cuvinte din limba engleză. Lista anuală de cuvinte care ar trebui trimise la plimbare, ca să zicem așa, include acele cuvinte care au fost atât de folosite și refolosite, încât și-au pierdut sensul inițial, dacă mai au vreunul. Cei de la Lake Superior întocmesc aceste liste în mod anual încă din 1976, însă anul acesta un accent mai mare s-a pus pe argoul specific internetului și a site-urilor de socializare.

Dacă pentru 2010 aveam cuvinte precum „shovel-ready” și „czar”, acum în fruntea listei stă cuvântul „viral”. Această expresie, care în mod normal este un adjectiv ce exprimă o stare de boală, a ajuns să desemneze popularitatea și răspândirea rapidă a videoclipurilor pe Internet, în special pe YouTube. Mulți oameni au obiceiul să zică: „The video went viral!”. Însă această utilizare extinsă a cuvântului i-a dat acestuia o anumită monotonie, asemenea unei glume pe care ai auzit-o deja de prea multe ori. După ce a făcut nominalizarea, Kuahmell Allah din Los Angeles a spus: „Această maladie lingvistică a termenului trebuie pusă sub carantină”.

Continuare »

„Dicţionarul explicativ al limbii române şi enciclopedic de nume proprii”, o lucrare necesară publicului larg, conţine corpusul uzual al limbii române contemporane, înregistrând atât cuvintele vechi, moştenite, cât şi pe cele împrumutate în diverse etape de evoluţie a limbii noastre din idiomurile cu care limba română a intrat în contact, precum şi numeroase formaţii create în interiorul limbii române. Definiţiile, clare şi concentrate din punct de vedere semantic, sunt însoţite uneori de sinonime ale cuvintelor-titlu şi de indicaţii asupra ariei de răspândire, la unele cuvinte polisemantice şi la sensuri mai dificile inserându-se şi exemple edificatoare.

Continuare »

Atunci când susţin cu tărie că dragostea este cea mai puternică forţă a universului, nu mă refer exclusiv la dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Din câte am observat, şi dragostea pentru bani poate avea acelaşi rol pentru unii dintre noi; nu pentru mine, deci n-o să insist pe tema asta.

Mă voi opri, legat de motoare care mişcă lumea, la un verb care în viaţa mea înseamnă foarte mult: a împrieteni. Ce mi s-a părut interesant de la bun început, a fost lipsa de ambiguitate a acestui cuvânt: marchează, simplu, a deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. Frumos e faptul că are trei direcţii de manifestare: eu pot să mă împrietenesc cu tine, tu poţi să te împrieteneşti cu mine, dar se foloseste acelaşi cuvânt şi dacă altcineva ne împrieteneşte pe unul cu celălalt (adică face să ne împrietenim). Iarăşi interesant este faptul că există grade diferite ale acestui sentiment, de la amiciţie până la dragoste, dar pentru toate este folosită aceeaşi vocabulă, care presupune stabilirea unor relaţii bazate pe afecţiune deosebită, încredere şi stimă reciprocă, pe idei şi pe principii comune (în fine, uneori dragostea n-are-a face cu principiile, dar sunt bune când sunt).

Continuare »

Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe care le au lucrurile. Pentru cei care nu şi-au bătut capul cu aşa materie în şcoli (de mare bătaie de cap aţi scăpat!), trebuie spus faptul că, după toate probabilităţile, numele lucrurilor au fost date la întâmplare, posibil de către indivizi mai creativi, iar procesul a avut la bază pura necesitate (presupun că nu se putea spune „aia” la toate). Misterul numelor este lămurit în Biblie, efortul denominativ aparţinând în parte lui Dumnezeu, în parte lui Adam. Precizarea mi se pare că este chiar un motiv în plus să validăm ipoteza lingvistică precizată la început: acolo unde omul nu are explicaţie, e loc de miracol biblic. Prin urmare, felul în care numim masa „masă” si casa „casă” e o pură întâmplare. Darul lăsat moştenire de Adam este, însă, la îndemâna noastră, pentru că ne exercităm acest drept în fiecare zi. A numi înseamnă a pune sau a da cuiva un nume. Acesta poate avea chiar forma unui calificativ sau a unei porecle, cu scopul de a intitula, a boteza.

Continuare »