Rezultate

03 dec.

a sărbători

Verbul a sărbători e la promoţie în luna decembrie, cea binecuvântată: pe unde te-ntorci, dai de vreo urmă a lui. Cercetând mai îndeaproape despre el, am descoperit cu surprindere că este obţinut din sărbătoare (substantiv care s-a format, la rândul lui, din verbul a serba) şi toate conotaţiile lui au, desigur, legătură cu aceasta. Mai mult decât atât, în funcţie de motivul care o generează, acţiunea de a sărbători poate să se refere la circumstanţe diverse.

Dincolo de toate însă, cuvântul are un singur sens generic – „a-şi manifesta sentimentele de admiraţie, de bucurie, de entuziasm faţă de o persoană sau faţă de un eveniment, printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a marca printr-o solemnitate”. Sinonimele sunt destul de puţin numeroase, în funcţie de specificul evenimentului care stă la baza sărbătorii – a aniversa, a celebra, a comemora (cu reguli ceva mai stricte de utilizare), a prăznui, a serba.

Continuare »

05 mart.

a (se) înveseli

Verbul cel mai potrivit zilelor acestora pare să fie a (se) înveseli. Cel puţin dacă vorbim despre pulsul nestăvilit al naturii, care începe să fiarbă şi să bolborosească în sinele său clocotitor. Semnificaţia de bază a termenului se referă la „a deveni sau a face să fie vesel, voios, binedispus”, stabilind sinonimie cu a (se) (bine)dispune, a (se) distra, a (se) îmbucura, a (se) învoioşa, a (se) veseli. Foarte multe dintre antonime se circumscriu mai curând acestei sfere a sensurilor – a (se) indispune, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) mohorî, a (se) posomorî, a (se) scârbi. Însă verbul funcţionează, de asemenea, şi în dimensiunea figurată, însemnând „a face să fie mai puţin mohorât, întunecat, monoton”, devenind, astfel, sinonim cu a (se) însenina, a (se) deschide, a (se) lumina.

Continuare »

23 ian.

a (se) uni

Verbul a (se) uni înseamnă, în primul rând, „a (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot, a face să aibă legătură”. Un al doilea sens se referă la „a încheia o înţelegere, o alianţă, a cădea de acord în vederea unui scop comun”, iar nu departe de acestă explicaţie, o descoperim pe cea care trimite la „a (se) lega prin căsătorie”. Indiferent de sensul pe care îl avem în vedere, sinonimele sunt extrem de numeroase şi de variate: a (se) aglutina, a (se) agrega, a (se) alătura, a (se) alipi, a (se) asambla, a (se) asocia, a (se) căsători, a (se) coaliza, a (se) conjuga, a conveni, a fuziona, a (se) îmbina, a (se) împleti, a (se) încheia, a (se) împreuna, a se înţelege, a (se) învoi, a (se) lega, a (se) lipi, a (se) prinde, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) unifica.

Continuare »

20 dec.

Cursuri deschise de limba engleză pentru afaceri – februarie 2012

Şi în luna februarie 2012, Centrul de Limbi Străine A_BEST din Bucureşti dedică programul cursurilor sale deschise de limba engleză limbajului business, printr-un curs gândit special pentru persoanele ce activează în middle şi top management, care doresc să îşi îmbunătăţească perspectivele de carieră, prin dezvoltarea continuă a abilităţilor de exprimare scrisă şi orală în limba engleză. Astfel, se introduc concepte-cheie din mediul business şi se simulează o serie de scenarii reale din mediul de afaceri, punându-se accentul pe învăţarea într-un mod interactiv.

„Trainerii A_BEST abordează – în cadrul cursurilor de limba engleză – teme din domenii diverse, precum marketing, vânzări, customer care etc, pentru a se asigura că sunt satisfăcute pe deplin nevoile cursanţilor noştri”, precizează Andreea Anghel – Coordonator Proiecte Lingvistice. „Cursul se organizează în sistem mini-grupă, neacceptându-se mai mult de 5 persoane, cursanţii A_BEST putând face astfel progrese maxime într-un timp relativ scurt, fiind expuşi la o varietate de situaţii de afaceri de zi cu zi, când trebuie să interrelaţioneze în limba ţintă”, completează aceasta.

Continuare »

31 oct.

a invidia

Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat – firesc – de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti – ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui – cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt.

Continuare »

25 oct.

JETSET ESOL – examen recunoscut pentru bacalaureat

„În cazul în care Bacalaureatul bate la uşa familiei dumneavoastră în acest an şcolar, este bine de ştiut că diplomele LCCI sunt recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru echivalarea examenului de Bacalaureat”, afirmă Aura Ipate, Directorul Centrului de Limbi Străine A_BEST, din Bucureşti. „În plus, aceste examene sunt recunoscute de foarte multe universităţi, inclusiv din Marea Britanie, fiind ideale pentru elevii care doresc să plece şi să studieze în străinătate”, adaugă aceasta.

„În premieră, în aceasta toamnă, A_BEST organizează cursuri deschise de pregătire a elevilor aflaţi în clasa a XII-a”, mai precizează aceasta. „Am optat pentru grupe restrânse de adolescenţi, de maximum 10 persoane, pentru a eficientiza actul didactic, iar cursurile se vor derula la sediul nostru din zona Ştefan cel Mare – Lizeanu, în Clădirea de Birouri Europa Primex, o dată pe săptămână, şi anume sâmbăta, de la 9:00 la 11:00 sau de la 11:00 la 13:00, evitându-se astfel aglomerarea elevilor în timpul săptămânii”, explică Aura Ipate.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro