Rezultate

24 mart.

A_BEST s-a mutat online

A_BEST funcționează de luni, 16 martie 2020, integral în mediul virtual, în contextul COVID-19. Astfel, echipa de traineri și traducători A_BEST este în continuare capabilă să asigure remote servicii lingvistice la același standard de calitate, pentru companiile care activează pe piețe străine și pentru care comunicarea eficientă și rapidă cu partenerii de afaceri este vitală.

În relația cu clienții, reprezentanții Centrului de Limbi Străine A_BEST sunt în permanență preocupați să le pună la dispoziție pachete de servicii lingvistice menite să valorifice într-o foarte mare măsura bugetele existente pe aceste segmente, contribuind astfel la optimizarea costurilor. Totodată, se oferă consultanță în ceea ce privește Strategia de Management Lingvistic, aceasta reprezentând un pachet de măsuri și tehnici utilizate de diversele companii pentru a evita barierele lingvistice și culturale pe piețe străine noi sau în expansiune.

Continuare »

25 feb.

Ascensiunea în mediul de business prin limbile străine

A_BEST organizează pe 10 martie 2020, de la ora 18:00, conferința „Ascensiunea în mediul de business prin limbile străine”, ediția a IV-a, în colaborare cu Teleperformance Romania. Cu această ocazie, Jose Kombo, Employer Branding Ambassador Teleperformance Romania, susține o dezbatere interactivă în special despre impactul și importanța limbilor străine în comunicare și CEX (Customer Experience).

În cadrul conferinței „Ascensiunea în mediul de business prin limbile străine”, ediția a IV-a, reprezentantul Teleperformance Romania, Jose Kombo, abordează următoarele subiecte:

Continuare »

06 ian.

a (se) mulțumi

Verbul a (se) mulțumi are o origine foarte interesantă (din formula de urare la mulți ani!). Se folosește, în primul rând, cu valoare intranzitivă – „a exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut”, dar și ca tranzitiv – „a răsplăti, a recompensa pe cineva” sau „a satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura”. Accepția reflexivă a termenului se referă fie la „a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult”, fie la utilizarea lui în registrul popular „a se lăsa de ceva, a renunța la…, a se sătura de…”.

De asemenea, poate însemna „a rosti o urare către cineva” sau „a închina paharul cu băutură”, dar și „a saluta pe cineva, urându-i bună ziua”. Cuvântul este folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă, pentru „a răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare” ori „a exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.”

Există o serie de structuri care au același sens, în contexte diferite: a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința, a arăta gratitudine, a refuza cu politețe. Iar sinonimele sunt foarte numeroase: a accepta, a admite, a aproba, a blagodari (divinității), a compensa, a consimți, a despăgubi, a încuviința, a îndupleca, a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite, a primi, a răsplăti, a recompensa, a satisface.

Sunt puține cuvinte atât de potrivite la finalul unui an și începutul unuia nou. Dincolo de tradiționala urare din care derivă (acel „la mulți ani!” care se referă la vremurile frumoase ce vor veni), se cuvine să aducem mulțumiri pentru toate cele trecute. Cred că uităm deseori să facem asta, pentru că e în firea omului să-și dorească mai mult pentru mâine, uitând să aprecieze ce are azi.

Prin urmare, m-aș gândi să mulțumesc acum pentru toată frumusețea anului ce a trecut, dar și pentru toate lacrimile, pentru sănătatea celor care au rămas cu noi, fără a uita de liniștea celor care au plecat. Mulțumiri pentru toate reușitele și pentru învățăturile venite din eșec, pentru toate bucuriile și toate enervările, pentru toate călătoriile extraordinare, pentru toate prieteniile neuitate, pentru toate cele înțelese ori iubite făr-a le pricepe. Pentru toate planurile împlinite sau amânate. Pentru toate iubirile apuse și, deopotrivă, pentru cele ce vor veni. Un an bun să avem!

28 oct.

a upercuta

Verbul a upercuta este atât de neobișnuit, încât simt nevoia să-l adaug la verbele mele, deși l-am găsit din pură întâmplare. Căutam a updata, care nu este prezent în DOOM, în ciuda faptului că se folosește – după știința mea – destul de des. Interesant e că există, menționat în dicționarele de neologisme, englezismul update (citit apdeit), dar verbul nu vrea să se impună.

În fine, nu despre el e vorba, oricum. Pentru că, tot căutându-l, am dat peste a upercuta, care – zice și DOOM-ul – se folosește rar (spre deloc, aș adăuga). Dar apare în suficiente surse, deși eu nu l-am auzit nicăieri, nici măcar în transmisiunile sportive. Evident, nu sunt vreun specialist, deci e posibil să mă înșel.

Verbul este intranzitiv și înseamnă „a aplica adversarului (la box) un upercut”. Este, în fapt, chiar un derivat al substantivului care vine din engleză (uppercut) și care s-a naturalizat la noi, renunțându-se și la pronunția, și la grafia de origine. Mi se pare interesantă aici o comparație cu ofsaid, care a suferit o modificare grafică generată de pronunția din limba engleză, atunci când a ajuns la noi.

Prin urmare, acum că știți că există, dacă vă apucă vreun dor de confruntări fizice, puteți să declarați, preventiv, „ai grijă, că te upercutez de nu te vezi” sau, ulterior, „l-am upercutat de-a văzut stele verzi”. După caz și nevoi.

23 sept.

a mușca

Verbul a mușca este un termen cu origine necunoscută, dar foarte des folosit și cu foarte multe semnificații. Înseamnă, în sens general, „a-și înfige colții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind)”. Termenul se folosește și pentru insecte, cu sensul de „a pricinui durere, usturime”. Poate avea și o semnificație complet nevinovată, fiind o acțiune necesară în procesul de hrănire – „a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca)”.

Sensurile figurate sunt foarte interesante – fie „a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.)”, fie „a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice”. Dintre sinonime, sunt menționate a împunge, a înghimpa, a înțepa, a pișca, a critica, a încolți, a ațâța, a chinui, a consuma, a frământa, a îmboldi, a îndemna, a munci.

Expresiile sunt de-a dreptul grozave: a-și mușca mâinile sau degetele („a avea remușcări, a regreta, a se căi amarnic; a se înfuria”), a-și mușca limba sau buzele („a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni”), a-l mușca pe cineva de inimă să… („a se lăsa ispitit să…, a fi cât pe-aci să…”), a mușca pământul („a cădea la pământ rănit sau mort; a muri”), a-l mușca șarpele invidiei („a fi cuprins de invidie”).

Pisica mea mușcă. „Te crezi cățel?”, o întrebam când era mică – atât de des, încât probabil se gândea că așa o cheamă. La început eram plină de zgârieturi și răni pe mâini, pentru că, puiuț fiind, Irish nu știa că-mi face rău. Încet-încet, a învățat. Întâi, nu și-a mai folosit gheruțele atunci când ne jucam, iar apoi a descoperit și mușcăturile fără urme.

Nu a renunțat la ele, pentru că pisoiul e pisoi, na! Dar e extraordinar de simpatică atunci când trece ușurel pe lângă piciorul meu, de parcă ar avea vreo treabă pe undeva… răsucește brusc capul și mă prinde ușor de degete, lasă repede și fuge. Nu contenește să mă uimească felul în care pricepe ce are voie și ce nu. Iar dacă face vreun lucru nepermis, îmi pare că știe exact ce face, în ciuda mea!

29 iul.

a valorifica

Verbul a valorifica este un derivat de la substantivul valoare (cu sufixul -ifica), iar toate sensurile lui au legătură cu acesta. Înseamnă, mai întâi de toate, „a pune în valoare ceva, a scoate în evidență, în relief valoarea unui lucru, a unui înscris etc.”, dar și „a face ca un lucru să primească o anumită valoare”.

Termenul poate avea în vedere și simpla acțiune de „a schimba o hârtie de valoare sau un obiect cu contravaloarea lui în bani”, iar un sens special este cel referitor la „a folosi în procesul de producție anumite materii prime care duc la realizarea unor produse de valoare mai mare”. Dicționarele de neologisme adaugă la sensuri „a selecta din valorile anterioare ale culturii pe acelea care răspund noilor cerințe ale epocii”.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, cel mai apropiat din punct de vedere fonetic fiind livrescul a valoriza, care vine din franceză prin împrumut (valoriser). De asemenea, dicționarele mai menționează și a exploata, a fructifica.

Ultima dată când am vizitat Statele Unite, pe lângă New York, unde aveam cazarea, am făcut câteva excursii în orașele apropiate. Am văzut Washington, Philadelphia și Boston – locuri încărcate de istorie, impecabil valorificate pentru a pune la dispoziția vizitatorilor cele mai interesante informații despre una dintre cele mai insolite culturi ale lumii moderne.

Traseele turistice dovedesc preocuparea pentru a menține în atenția noilor generații, dar și a străinilor, evenimentele legate de lupta americanilor pentru a-și obține independența, pentru a acorda cetățenilor săi drepturi civile, pentru a se reinventa.

Multe dintre punctele de interes sunt gratuite pentru public – marele complex Smithsonian este, de pildă, deschis oricui dorește, cu acces gratuit prin lege. A fost o călătorie pasionantă, captivantă, în care am simțit preocuparea gazdelor noastre de a păstra vie amintirea vremurilor glorioase, de a valorifica fiecare urmă a trecutului.

© 2024 blog.ro-en.ro