Verbul a serba înseamnă „a marca printr-o solemnitate” şi este echivalent cu a sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.), fiind, în acelaşi timp, şi elementul de la care se formează o întreagă familie lexicală (a sărbători vine din sărbătoare, care se formează de la a serba cu sufixul -ătoare).

Termenul este moştenit chiar din limba latină, din servare, iar sinonimele sunt destul de numeroase, utilizate în contexte diferite: a aniversa, a celebra, a cinsti, a comemora, a lăuda, a omagia. În mod cât se poate de evident şi de mulţumitor, se asociază cu liniştea şi cu odihna, referindu-se şi la „a ţine sărbătoare”, stabilind sinonimie cu a nu lucra, a prăznui.

Continuare »

Continuare »

Verbul a înceţoşa este unul de sezon, care ne umple zilele şi nopţile într-un fel extrem de puţin plăcut. Căci se referă, în primul rând, la un fenomen meteorologic – „a se lăsa, a apărea ceaţa”, situaţie în care este sinonim cu a se înnegura. Ca predicat, se utilizează deseori în interdependenţă cu substantivele vremea şi zarea, ori cu valoare impersonală.

Cu sens figurat, verbul se foloseşte pentru „a pierde din capacitatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare”, cu referire la ochi sau vedere, chiar şi la minte. În această situaţie, termenul stabileşte sinonimie cu a se împăienjeni, a se tulbura, a se întuneca. Şi într-o situaţie, şi în cealaltă, antonimul este a se limpezi.

Continuare »

Verbul a vota se poate referi, în primul rând, la „a-şi exprima prin vot părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc.”, având astfel în vedere nuanţa intranzitivă a verbului (a vota pentru ceva). Pe de altă parte, poate avea şi valoare tranzitivă (a vota pe cineva), însemnând „a alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul, a desemna prin vot”. Termenul vine din limba franceză (voter) şi denumeşte unul dintre marile câştiguri ale lumii moderne, un drept câştigat după o istorie tulbure şi agitată, în care omul a încercat să creeze (măcar) iluzia că îşi construieşte o lume dreaptă. Astăzi alegem să credem că votul fiecăruia contează şi că majoritatea câştigă. [Sau nu.] Dar campaniile electorale au devenit prilej de zâzanie şi de râcă.

Ne încăpăţânăm spre câte-un candidat sau altul, ne certăm cu prietenii, cu fraţii şi cu vecinii, avem impresia că am descoperit noi soluţia ieşirii din criza interminabilă. De fapt, totul e mult mai simplu: ce-ţi se pare ţie bun, pe alţii poate să nu-i intereseze, ce ţi se adresează ţie şi sufletului tău, pe altul poate să-l lase rece. Nu e nici mai prost, nici mai puţin demn să trăiască decât eşti tu, ci doar priveşte viaţa din alt punct de vedere, din alt loc. Nu poţi deveni purtătorul de cuvânt al întregii umanităţi şi nici nu există soluţii universale – apropo, până acum doar de vreo două ori au crezut oamenii că au găsit asta: una se cheamă panaceu şi una exterminare – ambele nişte iluzii distructive.

Continuare »

Verbul a copleşi are o sonoritate aparte, fără a fi unul foarte des utilizat, pentru care dicţionarele menţionează două sensuri principale. Primul dintre acestea este sensul propriu – care funcţionează în sfera fizică, a lucrurilor sau a elementelor abstracte, şi înseamnă „a cuprinde din toate părţile”, stabilind sinonimie cu a înconjura, a năpădi, a birui, a doborî (pe cineva).

Cel de-al doilea sens funcţionează în sfera sentimentelor umane, referindu-se la „a cuprinde brusc şi cu putere, a emoţiona peste măsură, a impresiona puternic”, situaţie în care poate fi sinonim cu a covârşi, a împovăra, a apăsa, a strivi, a împresura, a prinde. Verbul poate avea în vedere emoţii şi sentimente puternice, atât pozitive, cât şi negative, care distrug, de obicei pentru perioade scurte de timp, echilibrul vieţii afective a omului.

Continuare »

În prefaţa cărţii „The Dictionary of Imaginary Places”, autorii Alberto Manguel şi Gianni Guadalup susţin că “universul imaginar este un loc de o uimitoare bogăţie şi diversitate”. Dicţionarul este un tribut adus imaginaţiei umane colective. Cele 1.200 de definiţii încep cu Abaton, o aşezare mitică dintre dealurile înalte ale Scoţiei, despre care se spune că este zărită ocazional la orizont, „mai ales la amurg”. Turul straniu se încheie cu Zuy, un „prosper regat al elfilor” şi un exportator de top al cutiuţelor muzicale. Ediţia recent revizuită include locuri precum Jurassic Park a lui Michael Crichton şi Hogwarts a lui J.K. Rowling, unde Harry Potter îşi face ucenicia, Earthsea a lui Ursula K. Le Guin, Discworld a lui Terry Pratchett sau Commonwealth a lui John Myers Myers.

Alberto Manguel subliniază în criteriile de includere că locurile trebuie să fie pur imaginare şi nu doar viziuni ale locurilor reale. Wessexul din romanele lui Thomas Hardy ar putea să nu fie real, dar se bazează pe lumea în care a trăit autorul.

Continuare »