11 oct.
„October” de William Morris
| O love, turn from the changing sea and gaze, Down these grey slopes, upon the year grown old, A-dying ‘mid the autumn-scented haze That hangeth o’er the hollow in the wold, Where the wind-bitten ancient elms infold Grey church, long barn, orchard, and red-roofed stead, Wrought in dead days for men a long while dead. |
Iubire-ntoarce-ţi chipul dinspre mare, Uite drumeagul coborând uşor. Deasupra lui, a toamnei blândă boare Învăluie întregul trist decor. Străvechii ulmi semeţ se desfăşor Pe lângă schit, livadă, şură, casă – Sunt amintiri ce oamenii le lasă… |
| Come down, O love; may not our hands still meet, Since still we live today, forgetting June, Forgetting May, deeming October sweet? – Oh, hearken! hearken! through the afternoon The grey tower sings a strange old tinkling tune! Sweet, sweet, and sad, the toiling year’s last breath, To satiate of life, to strive with death. |
Da, se prea poate să ne pierdem iar, Trăind minutul şi uitând de mai, Cu gândul la molatecul brumar. Ascultă cum bătrânul turn dă grai Tristeţilor în straniul lor alai! Atinge anul cea din urmă strună, Prea beat de viaţă moartea s-o răpună. |
| And we too – will it not be soft and kind, That rest from life, from patience, and from pain, That rest from bliss we know not when we find, That rest from love which ne’er the end can gain? – Hark! how the tune swells, that erewhile did wane! Look up, love! – Ah! cling close, and never move! How can I have enough of life and love? |
Şi noi, n-am strânge oare-n suflet pace Dacă-am lăsa de-o parte chin, răbdare, Belşug cu neştiutele-i soroace Şi dragoste ce-n veci de veci nu moare – Auzi firava cântului chemare? Iubire, stai alături, nu fugi! Ah, mai am timp destul pentru-a iubi? |
| William Morris | traducere de Victor Frunză |