Rezultate

03 apr.

Limba şi cultura română pentru străini la Braşov

Institutul Cultural Român organizează cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Braşov, cetatea transilvană de secol XII. Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstradt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion” cultural şi academic.

Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor”, Grupul de Iniţiativă Locală „Coron”, Opera din Braşov.

Continuare »

19 mart.

Traducătorul român în faţa standardului european SR EN 15038

Asociaţia Traducătorilor din România îi invită pe cei interesaţi la o serie de trei seminarii de promovare a standardului SR EN 15038. Seminariile vor avea loc în trei oraşe din România, după cum urmează:

  • Cluj-Napoca – 5 aprilie, Hotel Fullton
  • Bucureşti – 12 aprilie, Hotel Confort Traian, Sala Eliade
  • Braşov – 12 aprilie, Hotel Ambient


Continuare »

18 mart.

România pe scurt

Institutul Cultural Român continuă seria de cursuri adresate străinilor care doresc să înveţe limba română, din necesitate sau din plăcere.

Cursurile sunt disponibile pentru toate nivelurile, de la începători la avansaţi. Grupele sunt formate din 8-10 cursanţi. La cursuri se adaugă conferinţe în limba engleză despre cultura şi civilizaţia românească, susţinute de personalităţi ale vieţii publice şi culturale.

Continuare »

05 mart.

Pronunţia limbii engleze pentru străini

Cei mai mulţi dintre cei care nu sunt vorbitori nativi ai limbii engleze, dar doresc să înveţe această limbă, se lovesc de problema pronunţiei, mai ales când este vorba despre citit. În limba engleză nu există o corespondenţă atât de clară între foneme şi litere cum este, de exemplu, în limba română. Dat fiind acest lucru, au apărut tot felul de poezioare şi cântecele menite să-i ajute pe străinii care învaţă limba engleză să conştientizeze şi să reţină diferenţe de pronunţie.

Continuare »

04 feb.

Curs de limba engleză recunoscut de MMSSF şi MECT

O limbă străină învăţată înseamnă o şansă în plus pentru a dezvolta relaţii cu alţi oameni, pentru a munci sau studia în altă ţară, pentru a descoperi o altă cultură. Cu atât mai mult limba engleză, cea mai utilă în societatea globală actuală.

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură îşi propune să lărgească orizontul cursanţilor săi prin abordarea limbii engleze într-o manieră prietenoasă, interactivă, astfel încât aceasta să devină un instrument de comunicare şi descoperire.

Continuare »

26 dec.

Limba română pentru străini

Străinii care doresc să înveţe limba română, din necesitate sau din plăcere, pot participa la cursurile de limba română oferite de Institutul Cultural Român. Cursurile sunt pentru toate nivelurile, de la începători la avansaţi.

Suplimentar, se organizează conferinţe în limba engleză despre cultura şi civilizaţia românească, susţinute de personalităţi ale vieţii publice şi culturale. Acestea au următoarele subiecte: „Prezentarea Bucureştiului”, „Istoria limbii române”, „Literatura română”, „Teatru”, „Cultură cinematografică”, „Arte plastice”, „Urbanism”, „Istorie modernă”, „Politică românească”, „Jurnalism”, „Obiceiuri religioase”, „Bârfe istorice”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro