Verbul a (se) scumpi s-a format prin derivare din adjectivul scump şi înseamnă „a mări, a urca preţul unei mărfi, a cere mai mult, a vinde mai scump” (adică a majora), care se poate folosi şi cu valoare impersonal: se scumpise.

Sensul reflexiv se referă mai ales la oameni, având în vedere acţiunea de „a deveni pretenţios la preţ, a cere preţuri mai mari” – sinonim cu a se lăcomi, sau, mai des chiar, „a se tocmi mult (când vinde sau cumpăra ceva), a se arăta econom, a manifesta zgârcenie”, fiind echivalent cu a se calici, a se zgârci.

Termenul are şi un sens figurat, care înseamnă „a ajunge rar, preţios”. Dintre antonime, este menţionat doar a (se) ieftini. Simplu, nu? De-asta mi se pare fascinantă lumea vorbelor… care uneori simplifică pana la esenţa lucrurile.

Continuare »

Limba română are o istorie bogată şi controversată. Cele peste 60.000 de cuvinte din DEX au origini foarte diferite, însă reuşesc să se îmbine perfect, într-o limbă vorbită de toţi românii.

Limba română provine din romanizarea populaţiilor din bazinul Dunării şi ulterior, din influenţele slave, greceşti, maghiare sau turceşti. Este o limbă vie, într-o continuă schimbare, care spune numeroase poveşti şi atrage o mulţime de necunoscute. Până la urmă, cu cât este mai complexă o limbă, cu atât este mai frumoasă, aşadar, ar trebui să fim mândri de graiul nostru.

Continuare »

Verbul a (se) vindeca vine – și găsesc foarte interesantă etimologia – din latinescul vĭndĭco (-áre), ce înseamnă „a răzbuna” (de unde se vede că are și răzbunarea proprietățile ei curative…), dar și „a elibera”. Înseamnă „a scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală; a reveni la starea normală (după o boală)”, fiind sinonim cu a (se) îndrepta, a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui, a scăpa.

Termenul se poate referi și la oameni, și părți ale corpului lor, la răni fizice, tăieturi etc. – a se închide, a se cicatriza, dar are și un sens figurat destul de des folosit, cu privire la stări psihice sau afective – „a face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc.”, sinonim cu a alina. Nuanța reflexivă are în vedere sensul de „a-și reveni dintr-o stare sufletească chinuitoare, copleșitoare”, situație în care verbul poate fi sinonim cu a se sătura.

Continuare »

Verbul a (se) mândri este un derivat al cuvântului de bază mândru, de la care ia și sensurile principale – „a fi mândru (de ceva sau de cineva), a trăi un sentiment de mândrie, a fi plin de orgoliu”. Sinonimele sunt, într-un mod interesat, nuanțate de sensul adjectivului, putând avea atât conotații pozitive, cât și negative: a (se) făli, a (se) fuduli, a se îngâmfa, a (se) lăuda.

Unul dintre cele mai ciudate aspecte ale termenului este o serie sinonimică ce m-a luat prin surprindere, menționată de Dicționarul de sinonime din 2002: a chibzui, a cugeta, a se gândi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta. Găsesc relativ surprinzătoare acceptarea lor, întrucât se face, astfel, referire la un sens învechit al verbului. Mă întreb dacă se mai folosește pe undeva…

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Verbul a (se) menține vine din limba franceză (maintenir), formându-și paradigma după modelul lui a ține. Înseamnă, mai întâi de toate, „a păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat”, iar prin extindere de sens se referă la „a face să dureze”. Nuanța reflexivă sugerează ideea de „a continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat”.

Ultimul sens se poate particulariza prin raportare la „a-și păstra același loc, același post, aceeași poziție”. Termenul mai are două sensuri mai rar folosite – „a întreține o familie, o persoană etc.” (adică „a asigura cele necesare traiului”) și „a afirma, a susține ceva cu tărie”.

Echivalențele semantice sunt extrem de numeroase, evidențiindu-se, în funcție de context, verbe precum a alimenta, a (se) conserva, a dăinui, a dura, a exista, a fi, a hrăni, a întreține, a locui, a (se) păstra, a păzi, a (se) perpetua, a persista, a petrece, a rămâne, a sta, a stărui, a subzista, a trăi, a (se) ține, a via. Seria antonimică e mai puțin impresionantă: a se modifica, a se preface, a schimba, a se transforma…

Continuare »