În lumea computerelor, listele de cuvinte-cheie (sau etichete / taguri, cum mai sunt numite) sunt tot mai des întâlnite, reprezentând una dintre cele mai eficiente modalităţi de organizare a informaţiei. Sunt folosite pe diferite site-uri de către realizatori sau utilizatori (mai mult sau mai puţin la vedere), în campanii publicitare care ţin seama de context (pentru a indica în ce context este dorită publicitatea), pentru a marca imagini etc.

Utilizatorul oarecare alege la repezeală câteva cuvinte care îi vin în minte, însă cei care vor să obţină maximul din astfel de liste folosesc adesea aplicaţii specializate. Keywords (de la SearchDictionaries.com) este o astfel de aplicaţie online, chiar una gratuită, pentru liste de cuvinte în limba engleză. Deşi nouă, aplicaţia are deja mai multe facilităţi utile, unele inedite. Alte facilităţi sunt avute în vedere şi vor fi puse în practică dacă va exista suficient interes.

A manifesta are două dimensiuni semantice fundamentale. Pe de o parte, se poate referi la „a (se) arăta, prin comportare, prin atitudine”, „a apărea clar, public”, „a căpăta expresie exterioară”, „a face cunoscut în mod manifest”, stabilind deci sinonimie cu a (se) exprima, a (se) afirma, a (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a dovedi. Din acest punct de vedere, verbul se poate folosi cu privire la gânduri, sentimente, atitudini, intenţii, despre voinţă ori despre vreo altă calitate, şi chiar despre caracterul întreg al unui om, inclusiv în situaţiile când acesta se dă fără voie pe faţă, se trădează. De asemenea, poate face trimitere la mode, tendinţe, divergenţe, curente etc.

Continuare »

Ca tot românul, m-am gândit şi eu la un moment dat să emigrez. Însă odată acceptată posibilitatea, a apărut întrebarea cu adevărat grea: unde?

Ca să mă simt bine într-un loc, pentru mine este foarte importantă limba pe care aş auzi-o în jurul meu. Aşadar, ar trebui să aleg limba care-mi place. Care să fie oare?

Continuare »

Dintre toate verbele limbii române, a deveni are o particularitate morfologică unică: este singurul verb prin excelenţă copulativ. Mai simplu spus: nimeni nu poate deveni; trebuie să se precizeze ce anume devine. Îl presupune în acelaşi timp, paradoxal, şi pe a începe, dar şi pe a ajunge să fie ceva. Presupune ca obligatoriu nu numai traseul de parcurs (adică schimbarea, transformarea, prefacerea, preschimbarea, modificarea), dar şi existenţa fără dubiu a punctului terminus – finalul devenirii. Principiul fundamental este, prin urmare, imperativul schimbării, structurale sau superficiale (asta e alegerea noastră, presupun, pentru că verbul acoperă şi pe a căpăta altă formă, şi pe a căpăta alt conţinut). Sinceră să fiu, am impresia că aici e breşa în plan faptic: planul devenirii, mental sau fizic, îl stabilim noi. Nimeni nu devine altceva decât ceea ce hotărăşte singur, ceea ce alege să fie, întrucât singurul lucru pe care îl putem controla este înlăuntrul nostru. De-asta au importanţă gesturile mărunte care îi lovesc pe alţii. Chiar dacă unele dintre ele nu sunt intenţionate, dacă există, înseamnă că e voinţă adâncă în ele, deşi inconştientă. Iar dacă ies la suprafaţă, înseamnă că răul e deja acolo, iar neglijarea lui nu face decât să adâncească prăpastia. Tocmai de-asta, nu spun că e uşoară treabă povestea asta cu a stăpâni ce e în noi. Dimpotrivă, este cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut în zilele ce ne sunt date.

Continuare »

Fiecare limbă este alcătuită din cuvinte, care semnifică lucruri, caracteristici, acţiuni – dar nu întotdeauna un singur cuvânt este suficient pentru fiecare dintre acestea, situaţii în care se folosesc expresii. Atunci când se dovedeşte necesar, apare un nou cuvânt, care simplifică exprimarea.

Să luăm expresia „a arunca pe cineva pe fereastră”. Nu se întâmplă prea des, aşa că marea majoritate a oamenilor nu simt nevoia să existe un cuvânt pentru aşa ceva. Totuşi, destul de bizar, în limba engleză există unul – verbul „defenestrate„. Mai mult, a apărut şi în limba română, ca neologism: „defenestra„. Deşi acum avem cuvântul, defenestrarea rămâne la fel de puţin indicată.

Verbul a posta face parte din clasa aceea specială care pare să ne arate încotro se îndreaptă limba. Fără a lipsi din DOOM (apărea chiar şi în cel vechi), îl găsim însă în dicţionarele explicative doar cu sensurile împământenite. Înseamnă, în general, a (se) aşeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi, şi are o largă utilizare în domeniul militar. Cel mai expresiv dintre toate sinonimele mi s-a părut a fi a (se) proţăpi, care este puternic conotat ironic.

Continuare »