09 Mar

Workshop de tehnică vocală – metoda Linklater

Teatrul Fără Frontiere deschide cea de-a patra ediţie a programului Masterclass cu un atelier intensiv de perfecţionare a actorilor, ce se va desfaşura în perioada 26 martie – 1 aprilie 2010. Bazat pe renumita metodă concepută de Kristin Linklater, workshopul va fi susţinut de Marsha Cox, profesoară la Conservatorul din Nürnberg, şi are ca scop principal eliberarea vocii naturale a fiecărui participant.

Vocea naturală este cea care poate elibera nuanţele cele mai subtile pe o scară cuprinsă între două şi patru octave înălţime. Adesea, tensiunea aflată în fiecare dintre noi la un moment dat ne împiedică să fim complet naturali, distorsionându-ne respirația sau vocea. Ceea ce face tehnica Linklater este să învețe cursanții cum să înlăture aceste amenințări fizice și psihologice. Prima parte a metodei presupune o „re”învățare a modului de repirație natural, în încercarea de a elimina tensiunile și deformațiile instalate ulterior, cea de-a doua parte pune accentul pe dezoltarea rezonanței, în timp ce ultima parte se focusează pe articularea vocii. Toate cele trei etape conduc spre o expresie vocală naturală. Persoanele bine antrenate după tehnica Linklater ajung să aiba voci ce pot umple imediat o încăpere prin intermediul unei rezonanțe bine puse la punct fără a depune eforturi suplimentare ce îi pot altera intensitatea. În plus acestă metodă le oferă celor care o folosesc mai multă varietate vocală, ajutându-i să capteze atenția mult mai uşor prin gama largă de nuanțe vocale pe care o pot exprima.

Marsha Cox este profesoară de actorie la Conservatorul din Nürnberg, unde pregăteşte tineri interpreţi de operă, realizând totodată şi pregatire pentru musicaluri. A studiat actorie la Mills College, California ca mai apoi sa termine aceeasi specializare şi la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart. A continuat să studieze cu Ned Mandarino, membru al departamentului de regie de la Actor’s Studio. În prezent ţine workshopuri şi seminarii de tehnică vocală, public speaking, exprimare personală, prezenţă scenică, depăşirea emoţiilor, eliberarea potenţialului creativ etc. Predă tehnică vocală din 1996 şi s-a pregătit cu Kristin Linklater din 1999 până în 2003, când a devenit profesor acreditat pentru a preda acestă metodă. Îşi propune să îi înveţe pe studenţii ei cum să-şi elibereze vocile de tensiuniile excesive pentru a-şi exprima impulsurile interioare. Consideră că cea mai importantă parte a muncii sale este descoperirea “sunetului adevărului”.

Înscrierile (pe bază de CV) sunt deschise până pe 17 martie 2010.

Masterclass este un program de formare/specializare profesională continuă a artiştilor. A debutat în anul 2007 şi îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea mijloacelor de expresie ale artei actorului, prin intermediul unor metode de pregătire complementare/alternative, cu un nivel ridicat de noutate în raport cu oferta existentă în România. Până în prezent, în cadrul programului au fost incluse ateliere dedicate metodelor şi tehnicilor: Michael Chekhov, Sanford Meisner, Keith Johnstone, Rasaboxes, Practical Aesthetics şi Viewpoints.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro