07 oct.
„Vârsta de aur a dragostei” de Nichita Stănescu
| Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubeşte, şi iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine, încât abia pot merge printre ele fără să mă rănesc. |
My hands are in love, alas, my mouth loves – and see, I am suddenly aware that things are so close to me I can hardly walk among them without suffering. |
| E un sentiment dulce acesta, de trezire, de visare, şi iată-mă fără să dorm, aievia văd zeii de fildeş, îi iau în mână şi îi înşurubez râzând, în lună, ca pe nişte mânere sculptate, cum trebuie că erau pe vremuri, împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor. |
It is a sweet feeling of waking, of dreaming, and I am here now, without sleep – I clearly see the ivory gods, I take them in my hands and thrust them, laughing, in the moon up to their sculpted hilts – the wheel of an ancient ship, adorned and spun by sailors. |
| Jupiter e galben, şi Hera cea minunată e argintie. Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte. E un dans iubito, al sentimentelor, zeiţe-ale aerului, dintre noi doi. Şi eu, cu pânzele sufletului umflate de dor, te caut pretutindeni, şi lucrurile vin tot mai aproape, şi pieptul mi-l strâng şi mă dor. |
Jupiter is yellow, Hera the magnificent shades to silver. I strike the wheel with my left hand and it moves. It is a dance of sentiments, my love, many a goddess of the air, between the two of us. And I, the sail of my soul billowed with longing, look for you everywhere, and things come ever closer, crowding my chest, hurting me. |
| Nichita Stănescu | Traducere de Thomas Carlson & Vasile Poenaru |