26 Sep

„Ulysses” de Alfred Tennyson

It little profits that an idle king,
By this still hearth, among these barren crags,
Matched with an aged wife, I mete and dole
Unequal laws unto a savage race,
That hoard, and sleep, and feed, and know not me.
Biet rege stând cu vârstnica mea soaţă
În faţa vetrei, printre stânci pustii,
Ce noimă are să-ntocmesc legi strâmbe
Pentru un neam barbar ce strânge prăzi,
Mănâncă, doarme şi nu mă cunoaşte?

I cannot rest from travel; I will drink
life to the lees. All times I have enjoyed
Greatly, have suffered greatly, both with those
that loved me, and alone; on shore, and when
Through scudding drifts the rainy Hyades
Vexed the dim sea. I am become a name;
For always roaming with a hungry heart
Much have I seen and known–cities of men
And manners, climates, councils, governments,
Myself not least, but honored of them all –
And drunk delight of battle with my peers,
Far on the ringing plains of windy Troy.
I am part of all that I have met;
Yet all experience is an arch wherethrough
Gleams that untraveled world whose margin fades
Forever and forever when I move.
How dull it is to pause, to make an end.
To rust unburnished, not to shine in use!
As though to breathe were life! Life piled on life
Were all too little, and of one to me
Little remains; but every hour is saved
From that eternal silence, something more,
A bringer of new things; and vile it were
For some three suns to store and hoard myself,
And this gray spirit yearning in desire
To follow knowledge like a sinking star,
Beyond the utmost bound of human thought.
Simt iarăşi dor de ducă ‒ voi bea viaţa
Până la drojdii. Mult m-am veselit
Întotdeauna, mult am îndurat,
Cu-ai mei sau singur, pe uscat, de-asemeni
Când prin a norilor grozave trâmbe
Ploioasele Hyade dojeneau
Pâcloasa mare ‒ sunt acum un nume!
Tot pribegind cu inima-nsetată,
Multe-am văzut şi cunoscut: meleaguri,
Cetăţi, moravuri, sfaturi şi domnii,
Cinstit de toţi, sorbind plăcerea luptei
Pe vânzolitele câmpii troiene.
Din tot ce-am întâlnit sunt azi o parte;
Dar experienţa e un arc prin care
Se vede lumea nebătătorită
Cu margini ce se şterg mereu când merg.
E trist să stai deoparte, ruginind
În loc să străluceşti prin folosinţă!
De parcă a sufla înseamnă viaţă!
Vieţi peste vieţi şi încă-ar fi puţin,
Iar dintr-a mea nu mai rămâne mult;
Dar fiecare ceas poate scăpa
De veşnica tăcere; şi în anii
Cât voi mai vieţui e-o mârşăvie
Să stau şi să adun, iar într-acestea,
Căruntul duh să ardă de dorinţa
De-a urmări cunoaşterea, mult peste
Hotarele gândirii omeneşti —
Asemeni unei stele ce se stinge.
This is my son, my own Telemachus,
To whom I leave the scepter and the isle –
Well-loved of me, discerning to fulfill
This labor, by slow prudence to make mild
A rugged people, and through soft degrees
Subdue them to the useful and the good.
Most blameless is he, centered in the sphere
Of common duties, decent not to fail
In offices of tenderness, and pay
Meet adoration to my household gods,
When I am gone. He works his work, I mine.
Acesta-i Telemac, feciorul meu
Atât mi-e de drag ‒ şi lui îi las
Şi insula şi sceptrul; el va şti,
Cu minte nepripită, să-mblânzească
Un neam sălbatic, să-l deprindă-ncet
Cu tot ce e folositor şi bun.
E-un suflet nepătat; atunci când plec,
Se-apleacă-asupra treburilor cu grijă,
De oameni nu-i străin şi îi cinsteşte
Pe zeii casei. El cu munca lui,
Eu cu a mea.
There lies the port; the vessel puffs her sail;
There gloom the dark, broad seas. My mariners,
Souls that have toiled, and wrought, and thought with me –
That ever with a frolic welcome took
The thunder and the sunshine, and opposed
Free hearts, free foreheads – you and I are old;
Old age hath yet his honor and his toil.
Death closes all; but something ere the end,
Some work of noble note, may yet be done,
Not unbecoming men that strove with gods.
The lights begin to twinkle from the rocks;
The long day wanes; the slow moon climbs; the deep
Moans round with many voices. Come, my friends.
‗Tis not too late to seek a newer world.
Push off, and sitting well in order smite
the sounding furrows; for my purpose holds
To sail beyond the sunset, and the baths
Of all the western stars, until I die.
It may be that the gulfs will wash us down;
It may be that we shall touch the Happy Isles,
And see the great Achilles, whom we knew.
Acolo-i portul; vasul
Îşi umflă pânzele; cât vezi cu ochii,
Cernite ape; marinarii mei,
Care-aţi trudit şi-aţi cugetat cu mine
Şi aţi întâmpinat cu voioşie
Şi tunetul şi soarele, voi, inimi
Şi gânduri libere! Suntem bătrâni.
Dar vârsta are cinstea ei şi munca;
Şi dacă moartea-ncheie toate, încă
Putem să săvârşim o faptă mare,
De slavă unor ce-au luptat cu zeii.
Lumini prind să clipească printre stânci;
Prea lunga zi apune; luna urcă;
Adâncul murmură. Veniţi, prieteni,
Nu este prea târziu să căutăm
O lume nouă. Hai, desprindeţi nava
Şi, aşezându-vă cu şart, loviţi
Cu toţi odată, brazdele stârnite.
Vom merge dincolo de asfinţit
Şi scăldătoarea stelelor din zarea-i ‒
Aceasta-i cea din urmă ţintă-a mea.
De nu ne-nghite valul, cu putinţă-i
S-atingem Insulele Fericite
Şi să-l vedem pe marele Ahile.
Though much is taken, much abides; and though
We are not now that strength which in old days
Moved earth and heaven, that which we are, we are –
One equal temper of heroic hearts,
Made weak by time and fate, but strong in will
To strive, to seek, to find, and not to yield.
Mult ni s-a luat, dar, iarăşi, mult mai este,
Deşi n-avem puterea de-altădată
Ce zguduia pământ şi cer; şi suntem
Ce suntem: inimi de eroi, slăbite
De timp şi soartă. Dar vom năzui
Şi, dârzi, vom căuta şi vom afla.
Alfred Tennyson traducere de Leon Leviţchi

1 comentariu la “„Ulysses” de Alfred Tennyson”

  1. 1
    eugenia barbat spune:

    frumoasa poiezie,plina de invataminte.Ce este viata de fapt?o continua lupta cu demonii din noi dar si cu cei care ne inconjoara

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro