09 iul.

„Troilus and Criseyde. Book I” de Geoffrey Chaucer

The double sorwe of Troilus to tellen,
That was the king Priamus sone of Troye,
In lovinge, how his aventures fellen
Fro wo to wele, and after out of Ioye,
My purpos is, er that I parte fro ye.
Thesiphone, thou help me for tendyte
Thise woful vers, that wepen as I wryte!
De Troil, rigăi Priam fiu mezin –
Cât încă sunt cu voi aici – agale
Voi depăna: cum a sorbit din plin
Iubirea cu amarurile sale
Şi bucurii, şi-apoi cumplita-i jale.
Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun
Trist viersul meu ce plânge cât îl spun.

To thee clepe I, thou goddesse of torment,
Thou cruel Furie, sorwing ever in peyne;
Help me, that am the sorwful instrument
That helpeth lovers, as I can, to pleyne!
For wel sit it, the sothe for to seyne,
A woful wight to han a drery fere,
And, to a sorwful tale, a sory chere.
La tine strig, zeiţă mult zbătută,
Furie crudă stând sub greu blestem:
Ajută-mi mie, tristă alăută
Ce-îngân, cum ştiu, pe-ndrăgostiţi când gem.
Căci se cuvine, după cum vedem,
La om mâhnit, tovarăş negurat,
La jalnică poveste, chip surpat.
For I, that god of Loves servaunts serve,
Ne dar to Love, for myn unlyklinesse,
Preyen for speed, al sholde I therfor sterve,
So fer am I fro his help in derknesse;
But nathelees, if this may doon gladnesse
To any lover, and his cause avayle,
Have he my thank, and myn be this travayle!
Deşi robesc la robii lui Amor,
Iubirii nu cutez cu vreun temei
Să-i fac rugare pentru ajutor:
Departe-n hău e ajutorul ei.
Dar dacă doi îndrăgostiţi sau trei
Găsi-vor în povestea mea vreun leac,
Sunt volnic bucurie să le fac.
But ye loveres, that bathen in gladnesse,
If any drope of pitee in yow be,
Remembreth yow on passed hevinesse
That ye han felt, and on the adversitee
Of othere folk, and thenketh how that ye
Han felt that Love dorste yow displese;
Or ye han wonne hym with to greet an ese.
Iar voi ce vă-mbăiaţi în bucurie,
De-aveţi, vai, milă-n voi, un strop măcar,
Aduceţi-vă aminte ce urgie
Aţi pătimit cândva şi cât amar
Au tras şi alţii; şi socoateţi, iar,
Cum înşişi voi v-aţi pus Iubirii-n poartă
Spre-a nu vă fi izbânda prea uşoară.
And preyeth for hem that ben in the cas
Of Troilus, as ye may after here,
That love hem bringe in hevene to solas,
And eek for me preyeth to god so dere,
That I have might to shewe, in som manere,
Swich peyne and wo as Loves folk endure,
In Troilus unsely aventure.
Şi vă rugaţi cu cei ce-s în durere,
Precum Troil – vedea-veţi mai târziu –
Ca Amor să le aducă mângâiere,
Şi vă rugaţi lui Dumnezeu-cel-viu
Să-mi dea putere să v-arăt, cum ştiu,
Ce chin şi-amar pat robii lui Amór
În focul lui Troil, mistuitor.
And biddeth eek for hem that been despeyred
In love, that never nil recovered be,
And eek for hem that falsly been apeyred
Thorugh wikked tonges, be it he or she;
Thus biddeth god, for his benignitee,
So graunte hem sone out of this world to pace,
That been despeyred out of Loves grace.
Vă mai rugaţi cu cei ce în iubire
Nu mai găsesc nădejde nicăieri;
Cu cei pe care sar a-i clevetire
Limbi rele de bărbaţi au de muieri;
Rugaţi pe Dumnezeu din răsputeri
Degrab‘ să-i ierte de pe-acest pământ
Pe cei pe care Dragostea i-a frânt.
And biddeth eek for hem that been at ese,
That god hem graunte ay good perseveraunce,
And sende hem might hir ladies so to plese,
That it to Love be worship and plesaunce.
For so hope I my soule best avaunce,
To preye for hem that Loves servaunts be,
And wryte hir wo, and live in charitee.
Şi iar, cu cei întru huzur născuţi,
Ca Domnul să le deie stăruinţă
Şi har spre-a fi domniţelor plăcuţi,
Într-a lui Amor cinste şi credinţă.
Aşa găsi-voi inimii priinţă:
Rugându-mă pentru acei ce-i ştiu
Robi Dragostei, şi jalea să le-o scriu,
And for to have of hem compassioun
As though I were hir owene brother dere.
Now herkeneth with a gode entencioun,
For now wol I gon streight to my matere,
In whiche ye may the double sorwes here
Of Troilus, in loving of Criseyde,
And how that she forsook him er she deyde.
Şi milă pentru ei să simt fierbinte
În inima-mi cu dinţii înfrăţită.
Ci ascultaţi acum cu luare-aminte,
Căci cale va s-apuc neocolită
Ca să vă spun de patima-îndoită
A lui Troil, pe Cresida iubind,
Şi cum, trădându-l ea, muri scrâşnind.
It is wel wist, how that the Grekes stronge
In armes with a thousand shippes wente
To Troyewardes, and the citee longe
Assegeden neigh ten yeer er they stente,
And, in diverse wyse and oon entente,
The ravisshing to wreken of Eleyne,
By Paris doon, they wroughten al hir peyne.
Ştim toţi cum Grecii, straşnic înarmaţi,
Porniră cu o mie de catarge
La Troia, şi ani zece-îndelungaţi
Bătură-n zidul ei cătând a-l sparge,
Spre-a răzbuna în ochii lumii large
Cea faptă a lui Paris ticăloasă,
Răpind-o pe Elena lor frumoasă.
Now fil it so, that in the toun ther was
Dwellinge a lord of greet auctoritee,
A gret devyn that cleped was Calkas,
That in science so expert was, that he
Knew wel that Troye sholde destroyed be,
By answere of his god, that highte thus,
Daun Phebus or Apollo Delphicus.
Şi s-a făcut că-n cel oraş era
Trăind pe-atunci un om de mare vază,
Greu prooroc, ce Calcas se numea;
Şi el ştia, cu mintea lui cea trează
Că pân‘ la urmă Troia va să cază
În pulberi, precum zeul său i-a spus,
Pheb, mai numit Apollo Delphicus.
So whan this Calkas knew by calculinge,
And eek by answere of this Appollo,
That Grekes sholden swich a peple bringe,
Thorugh which that Troye moste been for-do,
He caste anoon out of the toun to go;
For wel wiste he, by sort, that Troye sholde
Destroyed ben, ye, wolde who-so nolde.
Deci când aflat-a Calcas prin socoate
Şi prin răspunsul de la zeu primit
Că vin cei Greci cu hoarde-înfricoşate
Menindu-i Troiei groaznicul sfârşit,
Să-şi lepede cetatea s-a gândit;
Căci el ştia din făcături că-n scrum
Avea să piară Troia, cum-necum.
For which, for to departen softely
Took purpos ful this forknowinge wyse,
And to the Grekes ost ful prively
He stal anoon; and they, in curteys wyse,
Hym deden bothe worship and servyse,
In trust that he hath conning hem to rede
In every peril which that is to drede.
Drept care, sub al nopţii coperiş,
Cest înţelept, departe văzător,
La Greci în taberi a fugit pitiş;
Iar dânşii l-au primit curtenitor
Cu mare-închinăciune şi onor,
La-înţelepciunea lui trăgând nădejde
Să-i sfătuie în orişice primejde.
The noyse up roos, whan it was first aspyed,
Thorugh al the toun, and generally was spoken,
That Calkas traytor fled was, and allyed
With hem of Grece; and casten to ben wroken
On him that falsly hadde his feith so broken;
And seyden, he and al his kin at ones
Ben worthy for to brennen, fel and bones.
Şi vâlvă ce-a mai fost când s-a lăţit
Din gură-n gură zvonul prin cetate
Cum Calcas de spre ei s-a hainit
Fugind la Greci, şi-au strigat dreptate
Prin plată grea credinţei lui călcate,
Zicând că el şi neamu-i ticălos
Preavrednici sunt să ardă pân‘ la os.
Now hadde Calkas left, in this meschaunce,
Al unwist of this false and wikked dede,
His doughter, which that was in gret penaunce,
For of hir lyf she was ful sore in drede,
As she that niste what was best to rede;
For bothe a widowe was she, and allone
Of any freend to whom she dorste hir mone.
Lăsase-n Troia Calcas, de această
Nemernicie-a lui neştiutoare,
Pe fiică-sa ce sta sub grea năpastă,
Căci viaţa şi-o temea cu teamă mare,
Şi nicăieri să afle vreo-îndreptare,
Căci văduvă era, şi ce stingheru-i
Când n-ai prieten cărui să te jelui.
Criseyde was this lady name a-right;
As to my dome, in al Troyes citee
Nas noon so fair, for passing every wight
So aungellyk was hir natyf beautee,
That lyk a thing immortal semed she,
As doth an hevenish parfit creature,
That doun were sent in scorning of nature.
Cresida o chema pe-acea domniţă,
Iar după gândul meu, în Troia toată
Mai gingaşă nu se afla fiinţă;
Frumuseţe de pe alt tărâm, ciudată,
Încât părea a fi din veci sculptată
Întru desăvârşire îngerească,
Şi pogorâtă să ne umilească.
Geoffrey Chaucer traducere de Dan Duţescu

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro