15 mart.
„To a Skylark” de Percy Bysshe Shelley
| Hail to thee, blithe Spirit! Bird thou never wert, That from Heaven, or near it, Pourest thy full heart In profuse strains of unpremeditated art. |
Slavă, duh șăgalnic (Pasăre nu ești!) Ce, din cer, năvalnic Inima-ți goleşti În şuvoi de triluri limpezi şi fireşti! |
| Higher still and higher From the earth thou springest Like a cloud of fire; The blue deep thou wingest, And singing still dost soar, and soaring ever singest. |
Iute şi uşoară, Tot mai sus te-avânţi, Ca un nor de pară, Bolta o-nfierbinţi Şi tot urci prin cântec, şi zburând tot cânţi. |
| In the golden lightning Of the sunken sun, O’er which clouds are bright’ning, Thou dost float and run; Like an unbodied joy whose race is just begun. |
Când pe înserate, Soarele, sub nori, Aur scăpătat e, Tu pluteşti şi zbori Ca ai bucuriei neîntrupaţi fiori. |
| The pale purple even Melts around thy flight; Like a star of Heaven, In the broad day-light Thou art unseen, but yet I hear thy shrill delight, |
Zborul tău topeşte Bezna dimprejur. Ziua, străluceşte Steaua ta-n azur – Nu te văd, şi totuşi ţi-aud viersul pur. |
| Keen as are the arrows Of that silver sphere, Whose intense lamp narrows In the white dawn clear Until we hardly see, we feel that it is there. |
E ca o săgeată-a Stelii argintii: Flacăra-i curată Scade-n zori de zi – N-o vedem şi totuşi o putem simţi. |
| All the earth and air With thy voice is loud, As, when night is bare, From one lonely cloud The moon rains out her beams, and Heaven is overflow’d. |
Glasul tău răsună Pe pământ şi-n cer, Cum sprinţara lună Printr-un nor stingher Razele pe-ntreaga boltă şi le-adună. |
| What thou art we know not; What is most like thee? From rainbow clouds there flow not Drops so bright to see As from thy presence showers a rain of melody. |
N-ai asemănare, Nu ştim cine eşti, Ploi mai cântătoare Decât răspândeşti, Nici sub curcubeie, vara, nu găseşti. |
| Like a Poet hidden In the light of thought, Singing hymns unbidden, Till the world is wrought To sympathy with hopes and fears it heeded not: |
Ca un bard ce-şi cântă Nedoritul cânt Şi se înveşmântă-n Gânduri, până când Noi nădejdi şi temeri iscă pe pământ; |
| Like a high-born maiden In a palace-tower, Soothing her love-laden Soul in secret hour With music sweet as love, which overflows her bower: |
Sau ca o crăiasă Ce-ntr-un foişor Inima duioasă, Doldora de dor Şi-o alină printr-un cânt izbăvitor; |
| Like a glow-worm golden In a dell of dew, Scattering unbeholden Its a real hue Among the flowers and grass, which screen it from the view: |
Sau ca licuriciul, Care, nevăzut, Îşi ascunde-arniciul După-al ierbii scut, Plin de roua nopţii din care-a băut; |
| Like a rose embower’d In its own green leaves, By warm winds deflower’d, Till the scent it gives Makes faint with too much sweet those heavy-winged thieves: |
Sau ca o răsură Ale cărei flori Vântul i le fură, Ameţind uşor Sub povara dulce a miresmei lor; |
| Sound of vernal showers On the twinkling grass, Rain-awaken’d flowers, All that ever was Joyous, and clear, and fresh, thy music doth surpass. |
Zvon al ploii calde Printre verzi poteci, Printre flori învoalte, Cu-al tău viers întreci Tot ce-i viu şi proaspăt, sau a fost în veci. |
| Teach us, Sprite or Bird, What sweet thoughts are thine: I have never heard Praise of love or wine That panted forth a flood of rapture so divine. |
Pasăre sau ştimă, Spune-ne-al tău gând! Laudă mai sublimă N-auzii nicicând – Dragostea şi vinul muze par pe rând. |
| Chorus Hymeneal, Or triumphal chant, Match’d with thine would be all But an empty vaunt, A thing wherein we feel there is some hidden want. |
Cântecul de nuntă, Imnul victorios, Zarvă par, măruntă, Chiot găunos – Când le pui alături de-al tău viers frumos. |
| What objects are the fountains Of thy happy strain? What fields, or waves, or mountains? What shapes of sky or plain? What love of thine own kind? what ignorance of pain? |
Ce izvor ţi-adapă Glasul fericit? Care munţi, ce apă, Care cer vrăjit? Ce iubire-aleasă, fără asfinţint? |
| With thy clear keen joyance Languor cannot be: Shadow of annoyance Never came near thee: Thou lovest: but ne’er knew love’s sad satiety. |
Bucuriei tale Limpezi şi fireşti Nu-i stau umbre-n cale. Tu şi când iubeşti Nu cunoşti plictisul dragostii-omeneşti. |
| Waking or asleep, Thou of death must deem Things more true and deep Than we mortals dream, Or how could thy notes flow in such a crystal stream? |
Chiar în somn, sau trează, Despre moarte ştii Ce nici nu visează Omul. Din tării Cu şuvoi de triluri de aceea vii! |
| We look before and after, And pine for what is not: Our sincerest laughter With some pain is fraught; Our sweetest songs are those that tell of saddest thought. |
Noi vânăm himere, Veghind în zadar. Se-ascunde-o durere-n Râsul nostru chiar: Cel mai dulce cântec are-un iz amar. |
| Yet if we could scorn Hate, and pride, and fear; If we were things born Not to shed a tear, I know not how thy joy we ever should come near. |
Dar chiar de-am fi-n stare Fericiţi să fim, Ură şi-ngâmfare Fără să simţim, N-am şti bucuria ta să ne-o-nsuşim. |
| Better than all measures Of delightful sound, Better than all treasures That in books are found, Thy skill to poet were, thou scorner of the ground! |
Viersul tău comoară E pentru poeţi: Cartea cea mai rară Nu e mai de preţ, O, desprins de ţărnă, gingaş cântăreţ! |
| Teach me half the gladness That thy brain must know, Such harmonious madness From my lips would flow The world should listen then, as I am listening now. |
Doar pe jumătate Harul tău de-mi dai, Mi-ar fi ascultate Cântcele, vai! Cum pe-al tău acuma eu îl ascultai. |
| Percy Bysshe Shelley | traducere de Petre Solomon |