12 aug.
„Thoughts in a Garden” de Andrew Marvell
| How vainly men themselves amaze To win the palm, the oak, or bays, And their uncessant labours see Crown’d from some single herb or tree, Whose short and narrow-vergèd shade Does prudently their toils upbraid; While all the flowers and trees do close To weave the garlands of repose! |
Cum tind bărbaţii în zadar Spre palmi, spre lauri sau stejar. Vrând trudei lor delungi să-şi pună Din mândre ierbi sau crengi cunună; A căror umbre mici, subţiri, Par înţelepte dojeniri; În timp ce flori şi arbori ţes Al tihnei baldachin ales. |
| Fair Quiet, have I found thee here, And Innocence thy sister dear? Mistaken long, I sought you then In busy companies of men: Your sacred plants, if here below, Only among the plants will grow: Society is all but rude To this delicious solitude. |
O, Tihnă,-aici te aflu-ntreagă, Cu, Ioncenţa, sora-ţi dragă! Greşeam când te-am putut socoate În cârd cu Cei-ce-dau-din-coate. Vlăstarii tăi divini cresc mari Alături doar de alţi vlăstari, Căci dulcea mult Singurătate N-o-ncântă preajma asprei gloate. |
| No white nor red was ever seen So amorous as this lovely green. Fond lovers, cruel as their flame, Cut in these trees their mistress’ name: Little, alas! they know or heed How far these beauties hers exceed! Fair trees! wheres’e’er your barks I wound, No name shall but your own be found. |
Nici alb, nici roş nu s-au văzut Ca acest verde de plăcut. Nătângi ibovnici, pe copac Scobesc al dragei nume drag Şi prea puţini cunosc – păcat! Că faptu-i crud şi deşănţat; Copac frumos! pe scoarţa ta Doar numele-ţi e-n drept să stea. |
| When we have run our passions’ heat, Love hither makes his best retreat: The gods, that mortal beauty chase, Still in a tree did end their race; Apollo hunted Daphne so Only that she might laurel grow; And Pan did after Syrinx speed Not as a nymph, but for a reed. |
Ne-apune dorul pătimaş? Aici îi rostuim sălaş. Respins de-o mândră muritoare Şi-un idol tot în arbor moare. Pe Dafne, Febus o vâna Doar laturi spre-a-nmulţi din ea. Pe Pan când Syrnix nu l-a vrut, Din nimfă, trestie s-a făcut. |
| What wondrous life in this I lead! Ripe apples drop about my head; The luscious clusters of the vine Upon my mouth do crush their wine; The nectarine and curious peach Into my hands themselves do reach; Stumbling on melons, as I pass, Ensnared with flowers, I fall on grass. |
Viaţa-n grădini e o plăcere! Îmi pică-n creştet coapte mere; Ciorchinii viei, dulci la gust, Se storc şi-mi toarnă-n gură must; Iar piersicile nectarine Mi-ajung în palmă de la sine; În pepeni pasul poticnind Prin ierburi cad, pe flori mă-ntind. |
| Meanwhile the mind from pleasure less Withdraws into its happiness; The mind, that ocean where each kind Does straight its own resemblance find; Yet it creates, transcending these, Far other worlds, and other seas; Annihilating all that ‘s made To a green thought in a green shade. |
Mintea, lăsând plăceri mărunte, Spre fericire-aici pătrunde; Mintea – o mare unde-oricine Află făpturi la fel cu sine, Trecând de-aceste-ntruchipări Croieşte şi-alte lumi şi mări, Iar tot ce-i fapt de tot se pierde În verde gând la umbră verde. |
| Here at the fountain’s sliding foot, Or at some fruit-tree’s mossy root, Casting the body’s vest aside, My soul into the boughs does glide; There, like a bird, it sits and sings, Then whets and combs its silver wings, And, till prepared for longer flight, Waves in its plumes the various light. |
La şipotele lin curgând, Zvârlind trupescul său veşmânt, Aici vrea sufletu-mi să vină, Sub pomi cu muşchi la rădăcină – Să nalţe tril de zburătoare, Să-şi spele-argintul pe-aripioare; Şi, năzuind spre zboruri lungi, Lumini să soarbă pân-atunci. |
| Such was that happy Garden-state While man there walk’d without a mate: After a place so pure and sweet, What other help could yet be meet! But ‘twas beyond a mortal’s share To wander solitary there: Two paradises ‘twere in one, To live in Paradise alone. |
Aşa era ăst plai ferice Când doar un Om umbla pe-aice; La loc aşa de dezmierdat Ce leac mai vrei adăugat! Dar cine-i vrednic a pretinde Stingher pe-acolo să colinde: Ar fi trei Raiuri într-un Rai Să poţi doar tu în Rai să stai. |
| How well the skilful gard’ner drew Of flowers and herbs this dial new! Where, from above, the milder sun Does through a fragrant zodiac run: And, as it works, th’ industrious bee Computes its time as well as we. How could such sweet and wholesome hours Be reckon’d, but with herbs and flowers! |
Din flori, un meşter grădinar Tocmai un nou cadran solar; Pe el aleargă blândul soare Prin zodii bine-aromitoare; Cetindu-l, harnicile-albine Ştiu cursul vremii foarte bine; Cum ore-atât de dulci măsori Fără de cât pe-un ceas de flori! |
| Andrew Marvell | traducere de Tudor Dorin |