02 ian.
„The White Goddess” de Robert Graves
| All saints revile her, and all sober men Ruled by the God Apollo’s golden mean – In scorn of which we sailed to find her In distant regions likeliest to hold her Whom we desired above all things to know, Sister of the mirage and echo. |
N-o rabdă sfinții, nici acei ce vor să ție A lui Apolo cale mijlocie – Așa că am plecat să-i dăm de rost, La capetele lumii de-ar fi fost: Mirajul șoaptelor ne atrăgea Un unic țel în viață era ea. |
| It was a virtue not to stay, To go our headstrong and heroic way Seeking her out at the volcano’s head, Among pack ice, or where the track had faded Beyond the cavern of the seven sleepers: Whose broad high brow was white as any leper’s, Whose eyes were blue, with rowan-berry lips, With hair curled honey-coloured to white hips. |
N-am pregetat; din câte sunt sub cer Am cercetat de-a rând orice ungher Între Vulcani aprinși și ghețuri moarte Pe drumuri ce se-afundă mai departe De grota celor șapte somnoroși. Ca de ivoriu fruntea ei era. Ochi de safir, buze – scorușe roșii, Păr de culoarea mierii o-ncingea. |
| The sap of Spring in the young wood a-stir Will celebrate with green the Mother, And every song-bird shout awhile for her; But we are gifted, even in November Rawest of seasons, with so huge a sense Of her nakedly worn magnificence We forget cruelty and past betrayal, Heedless of where the next bright bolt may fall. |
Cu seva lunii mai, pomi din zăvoi Pe Muma-Munte o sărbătoresc Și-un timp o cântă neamul păsăresc; Ci noi, chiar dacă gerul e în toi, O preamărim atunci când își prăvale Asupra noastră măreția goală, Uitând cruzimea ei de altcândva Și trăsnetele cari voi mai cădea. |
Robert Graves | traducere de Leon Levițchi |