08 Feb

„The Sonnet IV” de William Wordsworth

Why art thou silent! Is thy love a plant
Of such weak fibre that the treacherous air
Of absence withers what was once so fair?
Is there no debt to pay, no boon to grant?
Yet have my thoughts for thee been vigilant–
Bound to thy service with unceasing care,
The mind’s least generous wish a mendicant
For nought but what thy happiness could spare.
Speak–though this soft warm heart, once free to hold
A thousand tender pleasures, thine and mine,
Be left more desolate, more dreary cold
Than a forsaken bird’s-nest filled with snow
‘Mid its own bush of leafless eglantine–
Speak, that my torturing doubts their end may know!
Tu taci, de ce? Iubirea ta e-o floare,
Aşa plăpândă-ncât o uscă vântul
Absenţei, vechiu-i farmec mohorându-l!
Nimic să dărui nu te simţi datoare?
Eu totuşi te-am învăluit cu gândul,
În slujba-ţi fără preget, cu fervoare,
Căci dorul meu, milogul şi flămândul,
Doar grija fericirii tale are.
Să-mi spui: acest cald suflet, care-odat’
Cu-a noastre dulci huzururi se hrănea,
Rămâne-va mai gol, mai îngheţat
Decât un cuib uitat şi-al nimănui
Printre măceşi uscaţi, şi plin de nea?
Mai scap de-al îndoielii chin? – să-mi spui…
William Wordsworth traducere de Tudor Dorin

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro