16 mai
„The Pauper’s Funeral” de George Crabbe
| Now once again the gloomy scene explore, Less gloomy now; the bitter hour is o‘er, The man of many sorrows sighs no more. – Up yonder hill, behold how sadly slow The bier moves winding from the vale below; There lie the happy dead, from trouble free, And the glad parish pays the frugal fee. No more, O Death! the victim starts to hear Churchwarden stern, or kingly overseer; No more the farmer claims his humble bow, Thou art his lord, the best of tyrants thou! Now to the church behold the mourners come, Sedately torpid and devoutly dumb; The village children now their games suspend, To see the bier that bears their ancient friend; For he was one in all their idle sport, And like a monarch ruled their little court. The pliant bow he form‘d, the flying ball, The bat, the wicket, were his labours all; Him now they follow to his grave, and stand Silent and sad, and gazing, hand in hand; While bending low, their eager eyes explore The mingled relics of the parish poor. The bell tolls late, and moping owl flies round; Fear marks the flight and magnifies the sound; The busy priest, detain‘d by weightier care, Defers his duty till the day of prayer; And, waiting long, the crowd retire distress‘d, To think a poor man‘s bones should lie unbless‘d. |
Cumplita scenă vezi-o încă-o dată; Acu-i mai calmă; ora-ntunecată S-a dus: sărmanul n-o să se mai zbată. Pe deal, departe, şerpuind agale, Vezi cum sicriul suie dinspre vale. Acolo dorm cei morţi, scăpaţi de chin, Iar obştea, azi, mai cheltuie puţin. Cel stins, o, moarte, n-o să mai audă Vătaf regesc sau crâsnic plin de ciudă; Boierul nu-i mai dă porunci, strigând; Domn îi eşti tu, tiranul cel mai blând! Vin la prohod şi nişte bocitoare, Dar tac, într-o pioasă nepăsare. Ai satului copii s-au strâns grămadă, Sicriul unui vechi ortac să-l vadă; Căci el a fost mereu în ceata lor, Şi-o cârmuise ca un domnitor. Arc le făcea şi minge zburătoare; Dibaci era la porţi şi bătătoare. Pe el îl duc pe ultima lui cale, Şi, mână-n mână, merg privind cu jale. Plecându-se, cu ochi isteţi străbat Mormintele săracilor din sat. Bat clopote târziu, şi-o buhă zboară; Pe toţi îi face frica să tresară. Iar popa, prins cu treburi, pleacă fuga: La ziua celor morţi amână ruga. Se-mprăştie şi lumea, cugetând Că n-ai nici popă, când eşti om de rând. |
| George Crabbe | traducere de T. Boşca |