02 Mar

„The Passing Strange” de John Masefield

Out of the earth to rest or range
Perpetual in perpetual change,
The unknown passing through the strange.
Din glie în colindă ori popas,
Perpetuă schimbare, iute pas,
Ocultul fără chip şi fără glas.

Water and saltness held together
To tread the dust and stand the weather,
And plough the field and stretch the tether,
Apă şi sare strânse împreună,
Să calce ţărna, geamă sub furtună,
Să are câmpul, nou hotar să pună;
To pass the wine-cup and be witty,
Water the sands and build the city,
Slaughter like devils and have pity,
Să-nchine cupa şi isteţ să fie,
Să-nalţe urbea, ude cea pustie,
Să tot ucidă, mila iar s-o ştie;
Be red with rage and pale with lust,
Make beauty come, make peace, make trust,
Water and saltness mixed with dust;
Când furios, când cu porniri lumeşti,
Mândreţi să nască, pace la fereşti,
Apă şi sare, pulberi pământeşti;
Drive over earth, swim under sea,
Fly in the eagles secrecy,
Guess where the hidden comets be;
Mânând pe creste, înotând în mare,
Zburând ca vulturii-n ascunsa zare,
Aflând şi a cometelor cărare;
Know all the deathy seeds that still
Queen Helens beauty, Caesars will,
And slay them even as they kill;
Mortalele sămânţe cunoscând
Ce l-au trimis pe Cezar în mormânt,
Iară Elenei nurii i-au răsfrânt;
Fashion an altar for a rood,
Defile a continent with blood,
And watch a brother starve for food:
Faci un altar pentru acel ce plânge,
Vezi cum se-neacă-un continent în sânge,
Şi fratele de foame cum se stinge;
Love like a madman, shaking, blind,
Till self is burnt into a kind
Possession of another mind;
Iubeşti frenetic, tremuri orb, cu febră,
Până te scurgi din palida-ţi algebră
În spirit nou, pe vechea ta vertebră;
Brood upon beauty, till the grace
Of beauty with the holy face
Brings peace into the bitter place;
Reflecţi la ce-i frumos, la mândrul har
Cu chip de înger şi de avatar
Ce întronează pacea pe amar;
Prove in the lifeless granites, scan
The stars for hope, for guide, for plan;
Live as a woman or a man;
Cerci în granituri, stelele scrutezi
Să speri, să plănuieşti, să navighezi;
În gene, gen şi gintă te formezi;
Fasten to lover or to friend,
Until the heart break at the end:
The break of death that cannot mend;
Te sprijini de amoruri şi amici,
Până ţi-e inima fărâme mici:
Din braţul morţii nu te mai ridici;
Then to lie useless, helpless, still,
Down in the earth, in dark, to fill
The roots of grass or daffodil.
Şi zaci apoi, netrebnic, inutil,
În miezul beznei, în pământul vil,
Să suga iarba sucul tău fertil;
Down in the earth, in dark, alone,
A mockery of the ghost in bone,
The strangeness, passing the unknown.
Şi se-nfiripă, jos, sub arătură,
O arătare, duh-caricatură,
Misterul traversând enigma pură.
Time will go by, that outlasts clocks,
Dawn in the thorps will rouse the cocks,
Sunset be glory on the rocks:
Şi-or trece ani, şi ere-ntregi or trece,
Şi ape-or curge, ape or să sece,
Şi soarele pe sine s-o întrece;
But it, the thing, will never heed
Even the rootling from the seed
Thrusting to suck it for its need.
Dar el, ocultul, nu va lua in seamă
Vlăstarul care-l suge fără teamă,
Nimic din jur, din pământeasca vamă.
Since moons decay and suns decline,
How else should end this life of mine?
Water and saltness are not wine.
Când lune pier şi sori se sting deplin,
Sfârşindu-mi viaţa, eu ce să devin?
Apa cu sare nu se face vin.
But in the darkest hour of night,
When even the foxes peer for sight,
The byre-cock crows; he feels the light.
Dar când e miezul nopţii-ntunecate,
Când bâjbâie şi vulpile roşcate,
Cocoşul ţipă; raza îi răzbate.
So, in this water mixed with dust,
The byre-cock spirit crows from trust
That death will change because it must;
Aşa, în colbul înmulţit cu apă,
Ajunge şi cocoşul să priceapă
Că de schimbare nici chiar moartea scapă;
For all things change, the darkness changes,
The wandering spirits change their ranges,
The corn is gathered to the granges.
Toate se schimbă, toate se transformă,
Stafia care bântuie informă,
Porumbul mic, şi bezna cea enormă.
The corn is sown again, it grows;
The stars burn out, the darkness goes;
The rhythms change, they do not close.
Porumbul din grânar e replantat,
Stele se sting, dar ceru-i luminat,
Doar ritmu-i altul, lucrul n-a-ncetat.
They change, and we, who pass like foam,
Like dust blown through the streets of Rome,
Change ever, too; we have no home,
Iar noi, ce dăinuim cât spuma,
Cât florile când cade bruma,
Sălaş n-avem, pribegi ni-s numa,
Only a beauty, only a power,
Sad in the fruit, bright in the flower,
Endlessly erring for its hour,
Un strop de frumuseţe şi putere,
Cu fructul trist, cu floarea dulce miere,
În goană dupa umbre şi himere,
But gathering, as we stray, a sense
Of Life, so lovely and intense,
It lingers when we wander hence,
Dar, pas cu pas, se-adună-n noi un sens,
Un simţ al Vieţii, intim şi intens,
Ce stăruie, chiar după ea, imens,
That those who follow feel behind
Their backs, when all before is blind,
Our joy, a rampart to the mind.
Încât urmaşii simt, dinspre morminte,
Acest extaz al nostru, pur, fierbinte,
De neînfrânt acest castel în minte.
John Masefield traducere de Paul Abucean

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro