02 dec.
„The Nightingale” de Mark Akenside
| To-night retired, the queen of heaven With young Endymion stays; And now to Hesper it is given Awhile to rule the vacant sky, Till she shall to her lamp supply A stream of brighter rays. |
E seară… Doamna-Bolţii, sus, Vrea cu Endimion să mai stea; Stăpân e încă Hesperus Acum pe-al cerului pustiu, Pân’ ce din vatra ei mai viu Ne lumina-va ea. |
| Propitious send thy golden ray, Thou purest light above! Let no false flame seduce to stray Where gulf or steep lie hid for harm; But lead where music’s healing charm May soothe afflicted love. |
Revarsă-ţi raza aurie, Tu pur şi blând fanar! Alt foc viclean să nu ne-mbie Spre hăul sau spre râpa rea; Ci du-ne unde-i muzica Leac dorului amar. |
| To them, by many a grateful song In happier seasons vow’d, These lawns, Olympia’s haunts, belong: Oft by yon silver stream we walk’d, Or fix’d, while Philomela talk’d, Beneath yon copses stood. |
Prinos pios, al lor a fost În timpuri mai ferice Ăst plai – olimpic adăpost. Ades şi noi la râu-acela Veneam când cânta Filomela, Şi-am stat sub crâng aice. |
| Nor seldom, where the beechen boughs That roofless tower invade, We came, while her enchanting Muse The radiant moon above us held: Till, by a clamorous owl compell’d, She fled the solemn shade. |
Nu rar, la turnul frânt pe care Azi fagi l-au cotropit, Veneam, când muza-i vrăjitoare, Sus, luna, peste noi plutea Până-o gonea o cucuvea Din locul adumbrit. |
| But hark! I hear her liquid tone! Now Hesper guide my feet! Down the red marl with moss o’ergrown, Through yon wild thicket next the plain, Whose hawthorns choke the winding lane Which leads to her retreat. |
Dar taci! Se-aude viersu-i lin! Du-mi Hesper paşii mei, Pe lutul roş, cu muşchi, şi prin Hăţişul des din plai, din care Gherghini sugrumă-acea cărare Către cuibarul ei. |
| See the green space: on either hand Enlarged it spreads around: See, in the midst she takes her stand, Where one old oak his awful shade Extends o’er half the level mead, Enclosed in woods profound. |
Priveşte – înverzitul loc Larg jur în jur se-ntinde; Vezi, ea acolo-i: la mijloc Unde un vechi gorun aruncă Grea umbră peste şeasa luncă Ce sihla o cuprinde. |
| Hark! how through many a melting note She now prolongs her lays: How sweetly down the void they float! The breeze their magic path attends; The stars shine out; the forest bends; The wakeful heifers graze. |
Taci! Câte note calde-acum Se-nşiră-n cântul ei! Ce gingaş piruie, şi cum Ca de-adieri purtate par! Dorm codrii; stelele răsar; Treji încă, pasc viţei. |
| Whoe’er thou art whom chance may bring To this sequester’d spot, If then the plaintive Siren sing, O softly tread beneath her bower And think of Heaven’s disposing power, Of man’s uncertain lot. |
Orice-ai fi cel ce se-avântă Spre-acest ascuns ungher, Dacă Sirena tristă cântă, Tiptil să calci şi să gândeşti La roata soartei omeneşti Şi la tiranul cer. |
| O think, o’er all this mortal stage What mournful scenes arise: What ruin waits on kingly rage; How often virtue dwells with woe; How many griefs from knowledge flow; How swiftly pleasure flies! |
Pe scenă-n teatrul muritor Ce tragici mimi se suie! Ce cruntă-i furia rigilor! Şi cugetă: ades, venin Cunoaşterea-i; virtutea-i chin; Plăcerea uite-o… nu e! |
| O sacred bird! let me at eve, Thus wandering all alone, Thy tender counsel oft receive, Bear witness to thy pensive airs, And pity Nature’s common cares, Till I forget my own. |
O, sfântă pasăre! mă lasă Când singur sunt sub stele, S-ascult povaţa ta duioasă, Şi, martor ţie, vreau să strâng Dureri obşteşti, şi să le plâng, Până ce uit de-a mele. |
| Mark Akenside | traducere de Tudor Dorin |