14 Dec

„The Cloud” de Percy Bysshe Shelley

I bring fresh showers for the thirsting flowers,
From the seas and the streams;
I bear light shade for the leaves when laid
In their noonday dreams.
From my wings are shaken the dews that waken
The sweet buds every one,
When rocked to rest on their mother’s breast,
As she dances about the sun.
I wield the flail of the lashing hail,
And whiten the green plains under,
And then again I dissolve it in rain,
And laugh as I pass in thunder.
Eu aduc stropi reci de ploaie de pe mări şi din pâraie
Florile ce-nsetoşează;
Eu adun umbrarul des pentru frunzele ce-şi ţes
Vis de ploaie la amiază.
De pe vălul meu ceresc spulber roua să trezesc,
Rând pe rând, boboci de floare
Când, la sânu-i, maica lor stă să-i legene uşor
În rotirea ei sub soare.
Cu-mblăciul meu vânjos eu zvârl grindina în jos
Şi-nălbesc câmpia verde
Şi când aspra ei bătaie se preschimbă iar în ploaie,
Râsu-n tunet mi se pierde.

I sift the snow on the mountains below,
And their great pines groan aghast;
And all the night ‘tis my pillow white,
While I sleep in the arms of the blast.
Sublime on the towers of my skiey bowers,
Lightning my pilot sits;
In a cavern under is fettered the thunder,
It struggles and howls at fits;
Over earth and ocean, with gentle motion,
This pilot is guiding me,
Lured by the love of the genii that move
In the depths of the purple sea;
Over the rills, and the crags, and the hills,
Over the lakes and the plains,
Wherever he dream, under mountain or stream,
The Spirit he loves remains;
And I all the while bask in Heaven’s blue smile,
Whilst he is dissolving in rains.
Eu cern neaua peste munţi şi din pinii lor cărunţi
Tânguios suspină unii;
Alb mi-e-ntregul aşternut pe când eu, necunoscut,
Dorm în braţele furtunii.
Fulgerul, cârmaciul meu, străluceşte ca un zeu
În cereasca mea cetate;
Pe când tunetul turbat stă în peşteri ferecat
Unde geme şi se zbate
Când cârmaciul meu avan peste ţărmuri şi ocean
Pregăteşte-a mea cărare
Căci în zboru-i prin văzduhuri e momit de bune duhuri
Care mişună în mare.
Peste apă, peste stânci, peste văile adânci,
Ca un suflu de iubire,
Orişiunde-l duce-un vis, peste munte sau abis,
El mă poartă în neştire
Iară eu mă scald, mă scald, în surâs de soare cald
Răsfăţat de-ntreaga fire.
The sanguine Sunrise, with his meteor eyes,
And his burning plumes outspread,
Leaps on the back of my sailing rack,
When the morning star shines dead;
As on the jag of a mountain crag,
Which an earthquake rocks and swings,
An eagle alit one moment may sit
In the light of its golden wings.
And when Sunset may breathe, from the lit sea beneath,
Its ardours of rest and of love,
And the crimson pall of eve may fall
From the depth of Heaven above,
With wings folded I rest, on mine aëry nest,
As still as a brooding dove.
Când luceafărul de azi prinde-ncet a lâncezi,
Astrul zorilor, un zeu
Împroşcând săgeţi aprinse din aripile-i întinse,
Saltă în grumazul meu,
Vultur cu aripi de aur, rătăcit peste coclauri,
Adăstând doar o clipită
Pe un ţanc de râpă-adâncă, pe un colţ golaş de stâncă
De cutremur zguduită.
Spre-asfinţit, când roşul soare chipu-şi dumică în mare,
Menind dor şi împăcare,
Când, gonind umbra durerii, giulgiul purpuriu al serii
Se aşterne peste-ntins,
Îmi clădesc un cuib în care, porumbiţă iubitoare,
Mi-adun aripile strâns.
That orbèd maiden with white fire laden,
Whom mortals call the Moon,
Glides glimmering o’er my fleece-like floor,
By the midnight breezes strewn;
And wherever the beat of her unseen feet,
Which only the angels hear,
May have broken the woof of my tent’s thin roof,
The stars peep behind her and peer;
And I laugh to see them whirl and flee,
Like a swarm of golden bees,
When I widen the rent in my wind-built tent,
Till calm the rivers, lakes, and seas,
Like strips of the sky fallen through me on high,
Are each paved with the moon and these.
Durduliul chip al lunii – căci aşa numesc, jos, unii
Focul palidei fecioare –
Se strecoară ca o zână prin culcuşul meu de lână,
Răvăşit de-a nopţii boare.
Şi oriunde ea, cu paşii, ce-i aud doar îngeraşii
Îmi destramă ţesătura
Ce-i urzită ca din fire doar din borangic subţire,
Stele umplu crăpătura,
Eu zâmbesc când le zăresc cum se zbat şi se-mbulzesc
Precum roiul de albine
Când spărtura-n cortul meu o lărgesc mereu, mereu,
Prăvălindu-le prin mine,
În fâşii de-albastru cer, înstelat şi scump lăicer
Peste mările senine.
I bind the Sun’s throne with a burning zone,
And the Moon’s with a girdle of pearl;
The volcanoes are dim, and the stars reel and swim,
When the whirlwinds my banner unfurl.
From cape to cape, with a bridge-like shape,
Over a torrent sea,
Sunbeam-proof, I hang like a roof,
The mountains its columns be.
The triumphal arch through which I march
With hurricane, fire, and snow,
When the Powers of the air are chained to my chair,
Is the million-coloured bow;
The sphere-fire above its soft colours wove,
While the moist Earth was laughing below.
Tronul soarelui, uşor cu brâu roşu-l înfăşor,
Cu şirag de perle, luna;
Stelele pălesc de groază şi vulcanii încetează
Când văd steagul meu, furtuna.
Între marginile zării, peste volburile mării,
Sunt asemenea unei punţi.
Ce-i stă soarelui pieziş, minunat acoperiş
Cu coloane-nfipte-n munţi.
Arcul meu de sărbătoare, făurit din stropi de soare
Pe sub care lunec eu
Când tăriile din aer sunt încinse de-al meu caier,
E măreţul curcubeu,
Tors sub gemetele vântului şi sub zâmbetul pământului,
Al seninei vremi trofeu.
I am the daughter of Earth and Water,
And the nursling of the Sky;
I pass through the pores of the ocean and shores;
I change, but I cannot die.
For after the rain when with never a stain
The pavilion of Heaven is bare,
And the winds and sunbeams with their convex gleams
Build up the blue dome of air,
I silently laugh at my own cenotaph,
And out of the caverns of rain,
Like a child from the womb, like a ghost from the tomb,
I arise and unbuild it again.
Pe sub maluri, dintre valuri, peste văi şi printre dealuri,
Sunt purtat tot mai departe;
Şi, purces din cer şi vânt, din ocean şi din pământ,
Eu mă schimb, dar nu am moarte.
Căci atunci când din potop nu rămâne niciun strop
Iar oceanul cel albastru
Se desfată iar, senin, sub măreţul baldachin
Ce-l clădeşte-aprinsul astru,
Râd de propriu-mi sarcofag, mă culeg din nou pribeag.
Ies din hrubele de apă,
Îl dărâm şi sar voios, ca un prunc din matcă scos,
Ca un duh ieşit din groapă.
Percy Bysshe Shelley traducere de Petre Solomon

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro