03 Feb

„The Bard: A Pindaric Ode” de Thomas Grey

„Ruin seize thee, ruthless King!
Confusion on thy banners wait,
Tho’ fann’d by Conquest’s crimson wing
They mock the air with idle state.
Helm, nor hauberk’s twisted mail,
Nor even thy virtues, tyrant, shall avail
To save thy secret soul from nightly fears,
From Cambria’s curse, from Cambria’s tears!”
Such were the sounds, that o’er the crested pride
Of the first Edward scatter’d wild dismay,
As down the steep of Snowdon’s shaggy side
He wound with toilsome march his long array.
Stout Glo’ster stood aghast in speechless trance;
To arms! cried Mortimer, and couch’d his quiv’ring lance.
„Prinţ nendurat, urgie ţie!
Să-ţi vezi zăludele drapele
Pleoştite chiar când către ele
Vânt roş de cuceriri adie;
Nici coif, nici za, nici trunchiul tău vânjos
Nu îţi vor fi, Tirane, de folos
Să-ţi aperi, noaptea, cugetul
De-al Cambriei blestem şi de-al ei plâns!”
Aceste vorbe au umplut de-oroare
Pe mult fălosul Eduard-Întâi,
Când şerpuiau pe-abruptele ponoare
Din Snowdon – trudnic şir – oştenii săi.
Ca-n transă, mut, sta Glo’ster spăimântat;
„La arme!” strigă Mortimer şi lancea i-a vibrat.


On a rock, whose haughty brow
Frowns o’er old Conway’s foaming flood,
Rob’d in the sable garb of woe,
With haggard eyes the poet stood;
(Loose his beard, and hoary hair
Stream’d, like a meteor, to the troubled air)
And with a master’s hand, and prophet’s fire,
Struck the deep sorrows of his lyre;
„Hark, how each giant-oak, and desert cave,
Sighs to the torrent’s awful voice beneath!
O’er thee, O King! their hundred arms they wave,
Revenge on thee in hoarser murmurs breathe;
Vocal no more, since Cambria’s fatal day,
To high-born Hoel’s harp, or soft Llewellyn’s lay.
Sus, în pisc de stei semeţ
Ce ale lui Conway reci valuri înfruntată,
Stă, drept, buimacul cântăreţ
Şi negru samur l-înveşmântă;
(Barba-i şi părul sur, fâlfâietor
Unduie-n viscol ca un meteor)
Şi focul profetic pe meşter inspiră
Să-şi glăsuie-adânca durere pe liră.
„Ascultă cum goruni şi peşteri goale
Răspund oftând torentului de jos!
Şi pumnul răzbunării furios,
O, Crai! se-abate-asupra frunţii tale…,
Tăcură-odat’ cu-al Cambriei declin
Harfa lui Hoel, cântarea lui Llewellyn.
„Cold is Cadwallo’s tongue,
That hush’d the stormy main;
Brave Urien sleeps upon his craggy bed:
Mountains, ye mourn in vain
Modred, whose magic song
Made huge Plinlimmon bow his cloud-topp’d head.
On dreary Arvon’s shore they lie,
Smear’d with gore, and ghastly pale:
Far, far aloof th’ affrighted ravens sail;
The famish’d eagle screams, and passes by.
Dear lost companions of my tuneful art,
Dear, as the light that visits these sad eyes,
Dear, as the ruddy drops that warm my heart,
Ye died amidst your dying country’s cries—
No more I weep. They do not sleep.
On yonder cliffs, a griesly band,
I see them sit, they linger yet,
Avengers of their native land:
With me in dreadful harmony they join,
And weave with bloody hands the tissue of thy line:—
Reci buzele lui Cadwall sunt,
Ce-a stins al mării uragan;
Viteazul Urien doarme pe colţurosu-i pat;
Voi munţi jeliţi în van
Pe Modred ce prin magic cânt
Lui Plinlimmon cel vajnic cerbicea i-a-nchinat.
La tristul Arvons morţi ei sunt,
Însângeraţi şi palizi foarte;
Corbi speriaţi plutesc departe,
Cu ţipăt trece vulturul flămând;
Ortaci întru melodic meşteşug,
Dragi ca lumina care-mi pare-amară,
Dragi precum stropii ce prin vine-mi fug,
V-aţi stins în muribunda voastră ţară…
Nu-i mai jelesc. Sunt treji: zăresc
Pe vârf de stânci o gloată sură –
Sunt ei, pândari răzbunători
Ai gliei unde se născură…
Cu ei alături nalţ un sumbru cânt,
Al stirpei tale crâncen fir ţesând.
„‘Weave the warp, and weave the woof,
The winding sheet of Edward’s race.
Give ample room, and verge enough
The characters of hell to trace.
Mark the year, and mark the night,
When Severn shall re-echo with affright
The shrieks of death, thro’ Berkley’s roofs that ring,
Shrieks of an agonising King!
She-Wolf of France, with unrelenting fangs,
That tear’st the bowels of thy mangled mate,
From thee be born, who o’er thy country hangs
The scourge of Heav’n. What terrors round him wait!
Amazement in his van, with Flight combin’d,
And Sorrow’s faded form, and Solitude behind.
Ţeseţi iţe şi bătătură,
Giulgiu lui Eduard şi-ntregii sale spiţe…
Loc lăsaţi şi albitură
Demoni spre-a zugrăvi şi diavoliţe.
Scrieţi anul şi noaptea de sânge
Când Severn-ul cu spaimă va răsfrânge
Strigăte de la Berkley înfiorătoare,
Vaier de rege ce moare!
Lupoaică a Franţei, cu colţii în cel
Ce-ţi fuse tovarăş, şi-i murseci din foale,
Din pântecu-ţi nască-se al Franţei flagel
Ce spaime grozavnice-i da-vor târcoale!
Din faţă, îndemnul să fugă îl scurmă,
Pal, duhul durerii că-i singur stă-n urmă.
„‘Mighty victor, mighty lord,
Low on his funeral couch he lies!
No pitying heart, no eye, afford
A tear to grace his obsequies.
Is the Sable Warrior fled?
Thy son is gone. He rests among the dead.
The swarm, that in thy noon-tide beam were born?
Gone to salute the rising Morn.
Fair laughs the Morn, and soft the Zephyr blows,
While proudly riding o’er the azure realm
In gallant trim the gilded vessel goes;
Youth on the prow, and Pleasure at the helm;
Regardless of the sweeping Whirlwind’s sway,
That, hush’d in grim repose, expects his evening prey.
Crai, măreţ, biruitor
Zaci jos, întins pe năsălie!
Toţi lacrimi să-ţi jertfească vor,
Podoabe pe mormânt să-ţi fie.
Cernitul luptător s-a dus?
Fiul ţi-e mort. Printre cei duşi e pus.
Dar rolul ce spre-amiază prinse viaţă?
Se-nchină către noua dimineaţă.
Zorii surâd, zefirul bate blând
Când drumeţind pe viorie marea
O barcă poleită vezi trecând:
La proră Tinereţea, la cârmă Desfătarea;
Dispreţuind ciclonul – pustiitoare fiară –
Care viclean pândeşte, mut, prada lui de seară.
„‘Fill high the sparkling bowl,
The rich repast prepare;
Reft of a crown, he yet may share the feast.
Close by the regal chair
Fell Thirst and Famine scowl
A baleful smile upon their baffled guest.
Heard ye the din of battle bray,
Lance to lance, and horse to horse?
Long years of havoc urge their destin’d course
And thro’ the kindred squadrons mow their way.
Ye towers of Julius, London’s lasting shame,
With many a foul and midnight murther fed,
Revere his consort’s faith, his father’s fame,
And spare the meek usurper’s holy head.
Above, below, the rose of snow,
Twined with her blushing foe, we spread:
The bristled Boar in infant-gore
Wallows beneath the thorny shade.
Now, brothers, bending o’er th’ accursed loom
Stamp we our vengeance deep, and ratify his doom.
Umpleţi pocale, pline,
Găsiţi ospăţ în lege
Şi făr’de cunună el slobod e a ospăta…
Lângă jeţul de rege.
Foamea şi Setea se-ncruntă haine,
Zâmbind veninos musafirului lor uluit.
Aţi auzit a luptei hărmălaie,
Când lănci cu lănci şi cal cu cal se-nfruntă?
De ani cărarea lor e harţa cruntă,
Şi oştile-nrudite calea-şi taie.
Voi cule-ale lui Iulius, scârba Londrei
Cu crime ghiftuite şi omor,
Cinstiţi pe fraţii săi, cinstiţi-i tatăl,
Şi nu tăiaţi un sfânt uzurpator.
Deasupra, dedesubt, măceşul iernii rupt,
L-azvârlem de-avalma cu roşul ciulin;
Mistreţul zburlit s-a bălăcărit
În sânge de prunc, la umbră de spin…
Acum, frăţâni ce ţeseţi la război
Vă răzbunaţi şi osândiţi-l voi.
„‘Edward, lo! to sudden fate
(Weave we the woof. The thread is spun)
Half of thy heart we consecrate.
(The web is wove. The work is done.)’
Stay, oh stay! nor thus forlorn
Leave me unbless’d, unpitied, here to mourn!
In yon bright track, that fires the western skies!
They melt, they vanish from my eyes.
But oh! what solemn scenes on Snowdon’s height
Descending slow their glitt’ring skirts unroll?
Visions of glory, spare my aching sight,
Ye unborn Ages, crowd not on my soul!
No more our long-lost Arthur we bewail.
All-hail, ye genuine kings, Britannia’s issue, hail!
Eduard, vezi! pe jumătate
(Ţesum urzeala. Trasem spata).
Sufletul tău blestemat e.
(Ţesută-i pânza. Treaba-i gata).
Stai, oh! Nu mă oropsi
Răzleţ, nealinat a tot jeli…
În zarea văpăioasă dinspre-apus
Ei se topesc în văzu-mi: uite-i, nu-s…
Dar ce măreţ e Snowdon când cobor
Încet ale lor fuste sclipitoare!
O, vis nalt, cruţă ochii ce mă dor,
Nu mă striviţi voi veacuri viitoare!
Nu-l mai bocim pe Artur stins de mulţi ani.
Azi slavă vouă, regi legiuiţi şi prinţi britani!
„Girt with many a baron bold
Sublime their starry fronts they rear;
And gorgeous dames, and statesmen old
In bearded majesty appear.
In the midst a form divine!
Her eye proclaims her of the Briton-line;
Her lion-port, her awe-commanding face,
Attemper’d sweet to virgin-grace.
What strings symphonious tremble in the air,
What strings of vocal transport round her play!
Hear from the grave, great Taliessin, hear;
They breathe a soul to animate thy clay.
Bright Rapture calls, and soaring, as she sings,
Waves in the eye of Heav’n her many-colour’d wings.
Între mulţi baroni viteji
Ei îşi înalţă frunţile-nstelate;
Şi mândre Doamne, şi bărboşi unchiaşi
Mar dregători, prind să se-arate.
Iar la mijloc o îngeriţă!
Spun ochii săi că e de brită spiţă;
Boiu-i de pardos, chipu-i ce-nfioară
Se-ngeamănă cu nurii de fecioară.
Ce zvon de strune unduie în vânt,
Ce voci vrăjite-n jurul ei adie?
Ascultă Taliessin din mormânt
Duh nou îţi suflă, lutul să-ţi învie:
„The verse adorn again
Fierce War, and faithful Love,
And Truth severe, by fairy Fiction drest.
In buskin’d measures move
Pale Grief, and pleasing Pain,
With Horror, tyrant of the throbbing breast.
A voice, as of the cherub-choir,
Gales from blooming Eden bear;
And distant warblings lessen on my ear,
That lost in long futurity expire.
Fond impious man, think’st thou, yon sanguine cloud,
Rais’d by thy breath, has quench’d the orb of day?
To-morrow he repairs the golden flood,
And warms the nations with redoubled ray.
Enough for me: with joy I see
The different doom our Fates assign.
Be thine Despair, and scept’red Care,
To triumph, and to die, are mine.”
He spoke, and headlong from the mountain’s height
Deep in the roaring tide he plung’d to endless night.
„Sihul poleieşte iar
Harţul crud şi dragostea,
Şi adevărul aspru în basme-l înveşmântă.
Ca în coturni de dans păşesc
Palidul chin, dulcele-amar,
Şi groaza care-n piept se-mplântă.
O ca de heruvi cântare
Dinspre rai aduce boare;
Şi în auzul meu slăbesc şi mor,
Cântări ce pier în lungul viitor.
Om prost şi necucernic, crezi tu oare
C-ai stins un soare, nori suflând spre el?
El mâine-i tot de aur revărsare,
Şi va-ncălzi noroadele la fel.
Mi-ajunge-atât; privesc şi râd
Ce neasemenea ni-i soarta:
Tu – griji regeşti şi deznădejdi,
Triumfu-i partea mea, şi moartea…”
A zis; şi s-a zvârlit din vârf de munte
În hău de val şi-n veşnică noapte să se-afunde.
Thomas Grey traducere de Tudor Dorin

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • No related posts:

© 2016 blog.ro-en.ro