05 Sep

„The Aziola” de P.B. Shelley

‘Do you not hear the Aziola cry?
Methinks she must be nigh,‘
Said Mary, as we sate
In dusk, ere stars were lit, or candles brought;
And I, who thought
This Aziola was some tedious woman,
Asked, ‗Who is Aziola?‘ How elate
I felt to know that it was nothing human,
No mockery of myself to fear or hate:
And Mary saw my soul,
And laughed, and said, ‘Disquiet yourself not;
‘Tis nothing but a little downy owl.’
„Aziola cum plânge n-o auzi?
Aproape o fi sub duzi.”
Mi-a spus pe când şedeam
În colb de-amurg când stea şi sfeşnic nu se-aprind;
Şi socotind
Că-i vreo femeie plicticoasă ce bocea,
„Cine – te-am întrebat – e Aziola?”
Ce uşurat să ştiu că om nu este
Să nu mă tem de-o ironie sau de-o ură.
Tu mi-ai citit în suflet lesne,
Şi-ai râs, şi-ai zis: „Din fire nu-ţi ieşi;
E doar o cucuvaie mică-n seara sură”.
Sad Aziola! many an eventide
Thy music I had heard
By wood and stream, meadow and mountain-side,
And fields and marshes wide,–
Such as nor voice, nor lute, nor wind, nor bird,
The soul ever stirred;
Unlike and far sweeter than them all.
Sad Aziola! from that moment I
Loved thee and thy sad cry.
Prin câte amurgiri, mâhnită Aziola!
Străinu-ţi vers l-am auzit
În crâng, pe râu, poiană şi vâlcea,
Prin câmp şi stufăriş la nesfârşit,
Cum grai de om, din viori, privighetori sau vânt
Nu-mi răscolise sufletul nicicând;
Mai altfel şi mai dulce decât toate…
Mâhnită Aziola! Din acel ceas
Te-am îndrăgit, o, tu, cu tristul glas.
P.B. Shelley traducere de Ion Pillat

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro