21 Oct

„Sonnet XIX” de John Milton

When I consider how my light is spent,
Ere half my days, in this dark world and wide,
And that one Talent which is death to hide
Lodged with me useless, though my Soul more bent
To serve therewith my Maker, and present
My true account, lest he returning chide;
“Doth God exact day-labour, light denied?”
I fondly ask. But patience, to prevent
That murmur, soon replies, “God doth not need
Either man’s work or his own gifts; who best
Bear his mild yoke, they serve him best. His state
Is Kingly. Thousands at his bidding speed
And post o’er Land and Ocean without rest:
They also serve who only stand and wait.”
Când cuget cum pierdui lumina mea,
Spre jumătatea vieţii, şi că-n mine
Unicul meu talent ce viu mă ţine
Stă sterp, măcar că duhul mi s-ar vrea
Părintelui meu slugă, şi să dea
Măsura-mi dreaptă-n slove nehaine,
Mă-ntreb nătâng: „înfăptuiri senine
Ceri, Doamne de la orbi?” Răbdarea, ea,
Ăst murmur curmă, răspunzând îndată:
„De-ofranda noastră cerul lipsă n-are,
În blându-i jug calci calea cea mai dreaptă.
La ordinu-i regesc, umana gloată
Dă-ntr-una ghes pe ţarini şi pe mare;
Iar servi îi sunt şi ce ce doar aşteaptă.”
John Milton traducere de Tudor Dorin

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2016 blog.ro-en.ro