04 iun.
„Sonnet I” de Edmund Spenser
| Happy, ye leaves! when as those lily hands, Which hold my life in their dead-doing might, Shall handle you, and hold in love’s soft bands, Like captives trembling at the victor’s sight. And happy lines! on which, with starry light, Those lamping eyes will deign sometimes to look, And read the sorrows of my dying spright, Written with tears in heart’s close-bleeding book. And happy rhymes! bath’d in the sacred brook Of Helicon, whence she derived is; When ye behold that Angel’s blessed look, My soul’s long-lacked food, my heaven’s bliss; Leaves, lines, and rhymes, seek her to please alone, Whom if ye please, I care for other none! |
La ceasu-n care grijile se stâng, S-a smuls din închisoarea de pământ ’Cest duh al meu, spre-a cugeta adânc La toate ce-n răspărul firii sunt, Ca aste vremi, în care tot ce-i bine E lucru rar, sfiala-i umilită, Vai, aste vremi de putrejune pline Greu chinuie o inimă cinstită. Şi gândurile astfel zăbovind, Vedenii mi-apărură deodată, Chiar gândurile mele zugrăvind, Încât fiinţa-mi e cutremurată. Priveşte-le, domniţă preafrumoasă: Din ele adevăruri vor ieşi. |
| Edmund Spenser | traducere de Dan Duţescu |