15 Feb

„Sonnet 97” de William Shakespeare

How like a winter hath my absence been
From thee, the pleasure of the fleeting year!
What freezings have I felt, what dark days seen!
What old December‘s bareness everywhere!
And yet this time removed was summer‘s time;
The teeming autumn, big with rich increase,
Bearing the wanton burden of the prime,
Like widow‘d wombs after their lords‘ decease:
Yet this abundant issue seemed to me
But hope of orphans, and unfathered fruit;
For summer and his pleasures wait on thee,
And, thou away, the very birds are mute:
Or, if they sing, ‘tis with so dull a cheer,
That leaves look pale, dreading the winter‘s near.
La fel ca iarna mi-a fost lipsa ta,
O, tu plăcerea omului ce piere!
Ce îngheţat eram, cum vremuia!
Ce ger pustiu pe toate sta-n putere!
Şi totuşi adia văratic soare
Şi toamna ne sporea bogată-n tort.
Purtând o caldă binecuvântare
Ca trup de văduvă când soţu-i mort –
Dar tot belşugul îmi părea nedreaptă
Nădejde fără floare, rod sărac.
Când bucuria verii te aşteaptă
Şi tu ai plecat, chiar păsările tac.
Ori de mai cântă, e cu-atâta jale
Că frunzele pălesc pe-a iernii cale.
William Shakespeare traducere de Ion Pillat

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro