28 Oct

„Sonet XXX” de William Shakespeare

When to the session of sweet silent thought
I summon up remembrance of things past,
I sigh the lack of many a thing I sought,
And with old woes new wail my dear time’s waste.
Când la taifasul gândurilor bune
le chem la mine, glasuri din trecut,
deplâng speranţe ce-n deşertăciune
s-au stins şi timpu-mi jelui, cel pierdut.
Then can I drown an eye unused to flow
For precious friends hid in death’s dateless night,
And weep afresh love’s long-since-cancelled woe,
And moan th’ expense of many a vanished sight.
De lacrimă străin, ochiul îi plânge
pe bunii prieteni ce în moarte-s duşi,
– iubiri cu chipuri şterse – şi-i răsfrânge
în lacrimă, pe cei de după uşi…
Then can I grieve at grievances foregone,
And heavily from woe to woe tell o’er
The sad account of fore-bemoaned moan,
Which I new pay as if not paid before.
Mă mai frământă pierderile câte
le-am încercat cândva şi seamă dau,
plătesc din nou imagini mohorâte
ce, vii, odată mă înconjurau.
But if the while I think on thee, dear friend,
All losses are restored, and sorrows end.
De mă gândesc la tine, prieten drag,
tot ce-a furat, mi-ntoarce timpu-n prag.
William Shakespeare traducere de Gheorghe Tomozei

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro