21 Iul

„Sonet IV” de William Shakespeare

Unthrifty loveliness, why dost thou spend
Upon thyself thy beauty’s legacy?
Nature’s bequest gives nothing but doth lend,
And being frank, she lends to those are free.
De ce cu dulce risipire cheltui
doar pentru tine-a frumuseţii rază?
Nu face daruri Firea; din buchetu-i,
ea împrumută celor ce-o urmează.
Then, beauteous niggard, why dost thou abuse
The bounteous largess given thee to give?
Profitless usurer, why dost thou use
So great a sum of sums, yet canst not live?
Atunci, zgârcit frumos, de ce-mi insultă
privirea-ţi blândă bunele-mi strădanii?
O, cămătare păgubos, prea multă
avere-aduni când prea puţini ţi-s anii!
For having traffic with thyself alone,
Thou of thyself thy sweet self dost deceive.
Then how, when nature calls thee to be gone:
What acceptable audit canst thou leave?
Făcând negoţ numai cu tine însuţi
îţi vei trăda, lăuntric-dulce eul
iar moartea când va fi s-auză plânsu-ţi
ce vei lăsa în urmă? Gândul, greul,
Thy unused beauty must be tombed with thee,
Which used, lives th’ executor to be.
Că, nemuncită, frumuseţea moare
fără să-ţi fi ajuns moştenitoare.
William Shakespeare traducere de Gheorghe Tomozei

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro