21 iul.
„Sonet IV” de William Shakespeare
| Unthrifty loveliness, why dost thou spend Upon thyself thy beauty’s legacy? Nature’s bequest gives nothing but doth lend, And being frank, she lends to those are free. |
De ce cu dulce risipire cheltui doar pentru tine-a frumuseţii rază? Nu face daruri Firea; din buchetu-i, ea împrumută celor ce-o urmează. |
| Then, beauteous niggard, why dost thou abuse The bounteous largess given thee to give? Profitless usurer, why dost thou use So great a sum of sums, yet canst not live? |
Atunci, zgârcit frumos, de ce-mi insultă privirea-ţi blândă bunele-mi strădanii? O, cămătare păgubos, prea multă avere-aduni când prea puţini ţi-s anii! |
| For having traffic with thyself alone, Thou of thyself thy sweet self dost deceive. Then how, when nature calls thee to be gone: What acceptable audit canst thou leave? |
Făcând negoţ numai cu tine însuţi îţi vei trăda, lăuntric-dulce eul iar moartea când va fi s-auză plânsu-ţi ce vei lăsa în urmă? Gândul, greul, |
| Thy unused beauty must be tombed with thee, Which used, lives th’ executor to be. |
Că, nemuncită, frumuseţea moare fără să-ţi fi ajuns moştenitoare. |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |