06 Ian

„Sonet III” de Mihai Eminescu

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
When e’en the inner voice of thought is still,
And does some sacred chant my soul endear,
‘Tis then I call to thee; but will you hear?
Will from the floating mists your form distil?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!
Will night its tender power of wonder rear
And your great, peaceful eyes their light fulfil,
That of the rays that bygone hours spill
To me as in a dream you do appear?
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
But come to me… come near, come still more near…
Smiling you bend to gaze into my face
While does your sigh gentle love make clear.
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Upon my eyes I feel you lashes’ trace,
O love, for ever lost, for ever dear,
To know the aching thrill of your embrace!
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro