17 Mar

„Sonet II” de William Shakespeare

When forty winters shall besiege thy brow
And dig deep trenches in thy beauty’s field,
Thy youth’s proud livery, so gazed on now,
Will be a tattered weed, of small worth held.
De patruzeci de ierni când să te-apropii
şi şanţuri s-or săpa în fruntea-ţi blândă,
semeţul strai ce azi ne umple ochii
va fi o buruiană tremurândă…
Then being asked where all thy beauty lies,
Where all the treasure of thy lusty days,
To say within thine own deep-sunken eyes
Were an all-eating shame and thriftless praise.
„Unde ţi-e harul, dacă îţi vor spune,
unde-i comoara zilelor de vlagă?”
să nu răspunzi că-n ochi. Deşertăciune
va fi cuvântul tău şi-or să-nţeleagă,
How much more praise deserved thy beauty’s use
If thou couldst answer „This fair child of mine
Shall sum my count and make my old excuse”,
Proving his beauty by succession thine.
slăvindu-ţi frumuseţea, doar în clipa
când vei rosti: „Copilul meu se cade
s-adune şi prisosul şi risipa,
urcând, el va ierta pe-acel ce scade…”
This were to be new made when thou art old,
And see thy blood warm when thou feel’st it cold.
Aceasta să te înnoieşti, se cheamă
cu sânge cald, când moartea-ţi cere vamă…
William Shakespeare traducere de Gheorghe Tomozei

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro