16 Dec

„Sonet II” de Mihai Eminescu

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.
The years have sped, and time still swiftly flies
Since that first sacred hour in which we met;
But how we loved I can no more forget,
Sweet wonder with cold hands and such big eyes.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.
O, come again! Your words inspire me yet,
While your soft gaze upon me gently lies,
That’neath its ray new life in shall rise,
And you new songs upon my lyre beget.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
When you come near to me you little know
How soothed my heart is then, as though with balm,
As when some star does in the heavens show;
Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
Your childish smile so full of tender charm
Has power to quench this life drawn out in woe
And fill my eyes with fire, my soul with calm.
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro