27 Apr

„Singurătate” de Mihai Eminescu

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.
With the curtains drawn together,
At my table of rough wood,
And the firelight flickering softly,
Do I fall to thoughtful mood.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greeri
Pintre negre, vechi zidiri,
Flocks and flocks of sweet illusions,
Memories the mind recalls,
And they softly creep like crickets
Through time’s grey and crumbled walls;
Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
Or they drop with gentle patter
On the pavement of the soul,
As does wax before God’s altar
From the sacred candles roll.
În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.
About the room in every corner
Silver webs the spiders sew,
While among the dusty bookshelves
Furtive mice soft come and go.
În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.
And I gaze towards the ceiling
That so many times I saw,
And listen how the bindings
With their tiny teeth they gnaw.
Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui!
O, how often have I wanted
My worn lyre aside to lay;
From poetry and solitude
At last my thoughts to turn away.
Dar atuncea, greeri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.
But again the mice, the crickets,
With their small and rustling tread
Awake in me familiar loggings
And with poetry fill my head.
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa…
Once in a while, alast too rarely,
When my lamp is burning late,
Suddenly my heart beats wildly
For I hear the latch-bar grate.
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-o dată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.
It is She. My dusky chamber
In a moment seems to glow;
As if an icon’s holy lustre
Did o’er life’s threshold flow.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
And I know not how the moments
Have the heart away to sneak,
While we whisper low our loving,
Hand in hand, and cheek to cheek.
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro