11 iul.

„Seascape” de Francis Brett Young

Over that morn hung heaviness, until,
Near sunless noon, we heard the ship’s bell beating
A melancholy staccato on dead metal;
Saw the bare-footed watch come running aft;
Felt, far below, the sudden telegraph jangle
Its harsh metallic challenge, thrice repeated:
‘Stand to. Half-speed ahead. Slow. Stop her!’
They stopped.
The plunging pistons sank like a stopped heart:
She held, she swayed, a hulk, a hollow carcass
Of blistered iron that the grey-green, waveless,
Unruffled tropic waters slapped languidly.
Despovărați de zorii grei și-ncinși
De-amiaza fără soare, -am auzit
Bătaia clopotului de pe vas:
Un trist stacatto pe metalul mort;
Spre pupa, cartul alerga desculț,
Jos telegraful clănțănea grozav
Și ordona-ntreit: “La post! Jum’ate
Viteză înainte! ‘Ncet! Stopați!”
Și au stopat. Pistoanele adânci
Au încetat, ca inima, să bată
Și vasul a tăcut, s-a unduit,
Schelet de bășicate fiare, Lins
De sure, blânde ape tropicale.

And, in that pause, a sinister whisper ran:
Burial at Sea! a Portuguese official …
Poor fever-broken devil from Mozambique:
Came on half tight: the doctor calls it heat-stroke.
Why do they travel steerage? It’s the exchange:
So many million ‘reis’ to the pound!
What did he look like? No one ever saw him:
Took to his bunk, and drank and drank and died.
They’re ready! Silence!
We clustered to the rail,
Curious and half-ashamed. The well-deck spread
A comfortable gulf of segregation
Between ourselves and death. ‘Burial at sea’ …
The master holds a black book at arm’s length;
His droning voice comes for’ard: ‘This our brother …
We therefore commit his body to the deep
To be turned into corruption’ … The bo’s’n whispers
Hoarsely behind his hand: ‘Now, all together!’
The hatch-cover is tilted; a mummy of sailcloth
Well ballasted with iron shoots clear of the poop;
Falls, like a diving gannet. The green sea closes
Its burnished skin; the snaky swell smoothes over …
While he, the man of the steerage, goes down, down,
Feet foremost, sliding swiftly down the dim water,
Swift to escape
Those plunging shapes with pale, empurpled bellies
That swirl and veer about him. He goes down
Unerringly, as though he knew the way
Through green, through gloom, to absolute watery darkness,
Where no weed sways nor curious fin quivers:
To the sad, sunless deeps where, endlessly,
A downward drift of death spreads its wan mantle
In the wave-moulded valleys that shall enfold him
Till the sea give up its dead.
Deces la bord. Să vină-un portughez.
Un tâmp din Mozambic, bolnav de friguri,
Pe jumătate beat și, după doctor,
Lovit de insolație. De ce
Călătoresc a treia? Schimbul. Lira
E-un milion de reis. Cum arăta?
Păi, cine l-a văzut? Intra-n cușetă
Și bea și bea și, uite, a murit.
Fiți gata! Vorba!
Curioși, sfiiți,
Ne-am strâns la bară. Puțul de pe punte
Era un mod plăcut al segregării
De-acest deces pe mare. Căpitanul
Așează-n capul brațului întins
O carte neagră și citește fonf;
“Acest al nostru frate… drept aceea
Încredințămu-i trupul la adâncuri
Spre-a putrezi…”
Și, răgușit, nostromul,
De după mâna lui: “Acum, cu toții!”
Capacu-i desfăcut; mumia-n velă
Și-un lest de scoabe lunecă din prova,
Se surpă și se-afundă ca o rață.
Noianul verde-astupă carapacea
Iar șerpuita hulă netezește.
El, omul de la cârmă, ține-n jos
Direcția, cu tălpile-nainte,
Grăbit să scape
De galbenele burți însângerate
Foind în jur. Coboară fără greș
De parcă, prin verdeață și amurg,
Ar ști s-ajungă-n bezna fără freamăt
De buruieni și aripioare stranii;
Adâncul fără soare, unde-ntr-una
Curentul morții, vertical, așterne
Pe văluroase văi lințoiul palid.
Și-acesta-l va înfășura cât timp
Oceanul își mai rabdă răposații.
There shall he lie dispersed amid great riches:
Such gold, such arrogance, so many bold hearts!
All the sunken armadas pressed to powder
By weight of incredible seas! That mingled wrack
No livening sun shall visit till the crust
Of earth be riven, or this rolling planet
Reel on its axis; till the moon-chained tides,
Unloosed, deliver up that white Atlantis
Whose naked peaks shall bleach above the slaked
Thirst of Sahara, fringed by weedy tangles
Of Atlas’s drown’d cedars, frowning eastward
To where the sands of India lie cold,
And heap’d Himalaya’s a rib of coral
Slowly uplifted, grain on grain….
Acolo va zăcea printre odoare:
Grămezi de aur, fală și curaj –
Armate prefăcute-n scrum sub greul
Neverosimilelor ape. Vracul
Va fi din nou strălucitor de soare
Când scoarța pământeană va crăpa
Sau globul se va clătina pe axă;
Când fluxul, azi încătușat de lună,
Va despuia cretoasa Atlantidă
Și goalele ei piscuri vor Albi
Peste Sahara cea încețoșată;
Cu înecații cedri din Atlas
Ea se va-ncinge, lacom căutând
Spre răsărit, acolo unde-atunci
Se vor întinde-a Indiei nisipuri
Iar Himalaia se va-ncununa
Cu brâie de mărgean ce, fir cu fir,
Se vor alcătui plutind…
We dream
Too long! Another jangle of alarum
Stabs at the engines: ‘Slow. Half-speed. Full-speed!’
The great bearings rumble; the screw churns, frothing
Opaque water to downward-swelling plumes
Milky as wood-smoke. A shoal of flying-fish
Spurts out like animate spray. The warm breeze wakens;
And we pass on, forgetting,
Toward the solemn horizon of bronzed cumulus
That bounds our brooding sea, gathering gloom
That, when night falls, will dissipate in flaws
Of watery lightning, washing the hot sky,
Cleansing all hearts of heat and restlessness,
Until, with day, another blue be born.
Visez…
O nouă salvă de comenzi răcnite
Înjunghie mașinile: “Încet.
Mai repede. Acum, toată viteza!”
Rulmenții uriași trosnesc. Elicea
Preschimbă-n spume apele opace
Și crestele-n panaș lăptos ca șfara.
Țâșnesc pești zburători ca bura vie.
Adie-o briză caldă,-n timp ce noi,
Uitând, purcedem mai departe,
Spre zarea unde-un cumulus bronzat
Tivește marea, atrăgând furtuni.
La noapte, rupt de fulgere apoase,
El va spăla dogoarea din înalt
Și arșița ce o simțim în inimi
Și-n zori se va vesti un nou senin.
Francis Brett Young traducere de Leon Levițchi

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2018 blog.ro-en.ro