Noii termeni adăugaţi în Oxford English Dictionary – dovadă vie a fluidităţii limbii engleze
OED a anunţat introducerea a peste 1000 de termeni noi şi sensuri ale acestora pe lângă revizuirea şi extinderea a peste 2000 de termeni din dicţionar. De unde provin cei peste o mie de termeni adăugaţi? Unii sunt împrumutaţi din alte limbi, de exemplu „narcocorrido” (termen de origine spaniolă dintr-o baladă mexicană care rememorează fărădelegile traficanţilor de droguri), „potjie” (din afrikaans, vas din fier cu trei picioare pentru gătit la foc) şi „shishito” (din japoneză, un anumit fel de chilli folosit în bucătăria asiatică).
Unii termeni dezvăluie preocupări moderne: „assisted death” (moarte asistată) şi „assisted dying” (procesul morţii asistate), ca şi „agender” (fără sex, născut dintr-o reacţie la gândirea noastră înrădăcinată legată de apartenenţa la sex). OED a adăugat şi abrevieri – „IMF” (International Monetary Fund) şi „IDB” (illicit diamond buyer), au apărut şi „ICYMI” (in case you missed it), „IRL” (in real life), „IDK” (I don’t know), „TBH” (to be honest), „CBA” (can’t be arsed) şi „FFS” (for f*ck’s sake).
Continuare »