04 Dec

Oxford Dictionaries includ noi termeni inediţi

Dacă generaţiile viitoare nu-şi vor aminti mare lucru despre noi, trebuie să ne asigurăm că ne plăcea la nebunie să abreviem, să ne folosim smartphone-urile şi Twitter. Oxford Dictionaries Online a adăugat încă un lot de cuvinte noi la baza sa de date, imortalizând spiritul anului 2012. Printe aceşti noi termeni se numără „deets”, abrevierea expresiei „as in details” („conform detaliilor”), şi „boyf”, de la „boyfriend” („iubit”).

Termenul „retcon”, abreviere pentru „retroactive continuity” („continuitate retroactivă”), reprezintă o modalitate de a pune cap la cap continuări ale unui episod narativ deja stabilit. Cel mai renumit exemplu al „retcon” al filmelor moderne constă în cele cinci cuvinte ale lui Darth Vader: „Nu, eu sunt tatăl tău.”

Pe listă se află şi termeni tehnici, cum ar fi „4G”, abreviere pentru „fourth generation” („a patra generaţie”) şi „LTE”, acronim pentru “Long Term Evolution” („Evoluţie pe Termen Lung”) – ambele referindu-se la standardele telecomunicaţiilor mobile. A fost inclus şi termenul „big data”, care pe de o parte reprezintă baze de date atât de mari încât ridică dificultăţi de procesare, iar cel de-al doilea sens se referă la epoca în care trăim şi în care fluxuri de date fără precedent, de la reţelele de socializare la navetele care călătoresc în spaţiu.

Prin folosirea Twitter au apărut câteva cuvinte noi, Oxford definind “First World problem” drept problemă relativ trivială sau minoră, prin opoziţie cu probleme serioase cum ar fi cele cărora ţările în curs de dezvoltare trebuie să le facă faţă. De exemplu, o persoană ar putea să posteze în reţea „Toate linguriţele mele de caviar sunt murdare. #FirstWorldProblems.” Alte formulări satirice din această categorie includ şi “#hipsterproblems,” cum ar fi “Noul iPhone tot nu este suficient de subţire să intre în blugii mei skinny.”

Pe listă se numără şi termenii:

  • dance-off (s): competiţie, sau etapă a unei competiţii, în care un număr de dansatori concurează unii împotriva altora până când este declarat un învingător
  • Godwin’s law (s): teoria conform căreia, pe măsură ce o discuţie online avansează, este inevitabil ca cineva sau ceva să nu fie până la urmă comparat cu Adolf Hitler, sau naziştii, indiferent de punctul de plecare al discuţiei
  • mumblecore (s): un stil de film cu buget mic, caracterizat în mod obişnuit prin distribuirea unor actori neprofesionişti şi intepretare naturală sau improvizată
  • twitterpated (adj): infatuat sau obsedat; stare de tulburare emoţională
  • veepstakes (s): competiţie naţională a politicienilor pentru a fi aleşi drept candidatul partidului pentru funcţia de vicepreşedinte

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro