20 Iun

Originea limbii române

Limba română are o istorie bogată şi controversată. Cele peste 60.000 de cuvinte din DEX au origini foarte diferite, însă reuşesc să se îmbine perfect, într-o limbă vorbită de toţi românii.

Limba română provine din romanizarea populaţiilor din bazinul Dunării şi ulterior, din influenţele slave, greceşti, maghiare sau turceşti. Este o limbă vie, într-o continuă schimbare, care spune numeroase poveşti şi atrage o mulţime de necunoscute. Până la urmă, cu cât este mai complexă o limbă, cu atât este mai frumoasă, aşadar, ar trebui să fim mândri de graiul nostru.

Când şi unde a apărut limba română?

Avem în faţă o limbă vorbită neîntrerupt timp de mai bine de 2000 de ani. Aceasta a avut un punct comun: Dunărea. La sudul şi la nordul fluviului, prezenţa limbii române a fost atestată încă din perioada războaielor daco-romane.

Începutul evoluţiei limbii a avut loc în anul 88 era noastră, atunci când împăratul Domiţian al Romei a început campania de cucerire a dacilor. Campania a fost continuată de împăratul Traian, care a reuşit transformarea Daciei în provincie romană. Întregul proces a durat 165 de ani, timp în care dacii devin cetăţeni romani şi trec printr-o perioadă de bilingvism.

În anul 271, atunci când romanii se retrag la sud de Dunăre şi Dacia nu mai este provincie romană, limba română este deja formată, urmând a fi perfecţionată până în secolul IX.

Toată această perioadă înseamnă schimbări bine conturate ale cuvintelor române, dar şi ale celor provenite din alte zone, cum ar fi cele slave sau maghiare. Cuvintele pe care le găsim astăzi în dicţionare online precum dexonline.net sunt rezultatul unor schimbări drastice ale cuvintelor latine, cum ar fi schimbarea vocalelor a şi i în ă şi ţ sau modificarea accentelor.

Ce trebuie să ştii despre originea limbii române?

Există câteva elemente specifice şi foarte bine conturate, care definesc limba română:

  • Peste 90% dintre cuvintele limbii române sunt de origine latină.
  • Celelalte 10% provin din dacă (aproximativ 150 de cuvinte), din slavă, greacă, turcă, franceză sau maghiară.

În ultimii ani, există o influenţă din ce în ce mai puternică a limbii engleze, asupra limbii române, apărând în dicţionar un număr crescut de „englezisme”.

Influenţele asupra limbii române

  • Substratul dac. Aşa cum am spus, numărul de cuvinte dacice este destul de mic, ceea ce înseamnă că baza limbii române este limba latină. De la daci avem cuvinte precum „abur”, „baci”, „balaur”, „brad”, „buză”, „bucurie” sau „copil”, precum şi mult mai cunoscutele „mazăre”, „mânz” sau „brânză”.
  • Influenţa slavă. Slavii au fost prezenţi pe teritoriul României începând cu secolul VI şi au avut o influenţă puternică asupra culturii şi asupra limbii. Am păstrat destul de multe cuvinte religioase, din agricultură sau de organizare socială: „liturghie”, „rai”, „sfânt”, „ogor”, „brazdă”, „boier”, „Bistriţa” sau modul de formare a numerelor de la 11 la 19, toate sunt influenţate de slavi.
  • Influenţa greacă. Grecii şi-au spus şi ei cuvântul prin coloniile pe care le-au avut în Dobrogea. De la ei avem termeni precum „alfabet”, „geometrie” sau „dialog”, dar şi nume precum Vasile, Alexandru, Elena şi Constantin.
  • Influenţa turcă. Deşi s-au adoptat o serie de cuvinte turceşti, procesul nu a fost unul tocmai prietenos. În numeroasele incursiuni violente pe care otomanii le-au avut în principatele române, cuvinte precum „iahnie”, „rahat”, „cafea” sau „halva” au ajuns să fie adoptate de oamenii locului.
  • Influenţa franceză. Franceza are o influenţă recentă asupra limbii noastre, însă foarte puternică. „Librărie”, „parfumerie”, „libertate” sau „cavalerie” sunt cuvinte cu origine franceză, apărute graţie introducerii studiului acestei limbi în şcoli.
  • Influenţa maghiară. Evident, nu putea lipsi influenţa maghiară, limbă ce se vorbeşte în regiuni vaste din România. Cuvintele „oraş”, „hotar”, „marfă”, „neam” sau „vamă” sunt prezente în dicţionar mulţumită ungurilor şi sunt folosite frecvent.
  • Influenţa engleză. În ultimii ani putem vorbi şi de o puternică influenţă engleză, care poate deveni, în timp, mai puternică decât cea franceză.

Concluzia este simplă: Limba romană este o limbă interesantă, care poate deveni un adevărat subiect de film şi care se dezvoltă în continuu, generând cuvinte noi, expresii noi, oameni noi.

1 comentariu la “Originea limbii române”

  1. 1
    Lucian spune:

    Nu sunt lingvist, nici măcar filolog, cu toate acestea problemele privind etimologia mă atrag foarte mult. Aș vrea să încep cu o simplă remarcă: primele 6 puncte sunt explicații vechi și care se învățau la școală înainte de 1990. Cred că sunt cam anacronice acum. Punctul 7 (ceva mai nou și nu copy/paste ca anterioarele) poate să fie mai actual.
    Dacă Dvs. îmi explicați cum s-a reușit ca numai în 165 de ani dacii să vorbească limba latină în condițiile în care maxim 1/3 (unii zic că doar un sfert) din suprafața fostei Dacii a fost ocupată de romani, eu mă declar satisfăcut de articolul Dvs. Să reținem că pe tot acest teritoriu uriaș locuit de Daci, de la Nistru până la Tisa (și nu e doar o figură de stil) se vorbește o limbă latină unitară, așa cum nu se întâmplă nici la mama ei acasă respectiv în Italia (și cel puțin, Italia a fost ocupată în întregime de către romani), cu atât mai puțin în Franța. Transilvania a fost 1.000 de ani sub ocupație maghiară, cu toate acestea limba română s-a păstrat întreagă, în ciuda eforturilor de maghiarizare forțată. A propos de limba maghiară: de cuvintele nădrag, heleșteu, ce ziceți ? Să aibă limba română 90% cuvinte latine ? Nu cred. Procentul ăsta sigur este de pe vremea lui nea Nicu. Gândiți-vă că tot ce ține de religie și de calendarul creștin este de sorginte slavă.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro