08 Noi

„Ode to the West Wind” de Percy Bysshe Shelley

I
O wild West Wind, thou breath of Autumn’s being,
Thou, from whose unseen presence the leaves dead
Are driven, like ghosts from an enchanter fleeing,
I
O, vânt de-apus, suflare-a Toamnei crunte,
De care fug – cum fug de-un vrăjitor
Nălucile – noroadele mărunte,
Yellow, and black, and pale, and hectic red,
Pestilence-stricken multitudes: O thou,
Who chariotest to their dark wintry bed
Gălbui sau negre, ale frunzelor –
Tu, care duci în goana ta sireapă
Seminţele spre paturile lor,
The winged seeds, where they lie cold and low,
Each like a corpse within its grave, until
Thine azure sister of the Spring shall blow
Unde vor zace ca un hoit în groapă
Până ce Primăvara – sora ta –
De trâmbiţă să sune va să-nceapă
Her clarion o’er the dreaming earth, and fill
(Driving sweet buds like flocks to feed in air)
With living hues and odours plain and hill:
Deasupra gliei, şi va adăpa
Cu aer cârdul florilor, umplând
Cu-arome şi culori orice vâlcea –
Wild Spirit, which art moving everywhere;
Destroyer and preserver; hear, oh hear!
O, duh ce, pretutindenea trecând,
Distrugi şi aperi, te aud suflând!

II
Thou on whose stream, mid the steep sky’s commotion,
Loose clouds like earth’s decaying leaves are shed,
Shook from the tangled boughs of Heaven and Ocean,
II
Tu, ce-n şuvoiul tău duci norii – foi
Căzute din frunzişul mării-afundate
Şi-al cerului (heruvi ai caldei ploi
Angels of rain and lightning: there are spread
On the blue surface of thine aëry surge,
Like the bright hair uplifted from the head
Şi-ai fulgerului), pe-ale tale unde
Şuviţele furtunilor răsar
Ca părul lung al unei Furii crunte
Of some fierce Maenad, even from the dim verge
Of the horizon to the zenith’s height,
The locks of the approaching storm. Thou dirge
La-ntunecatul zorilor hotar;
Tu eşti prohodul anului ce moare,
Iar noaptea asta-i domul funerar
Of the dying year, to which this closing night
Will be the dome of a vast sepulchre,
Vaulted with all thy congregated might
Al unui uriaş mormânt, pe care
Îl vei bolti tot tu, năprasnic vânt,
Cu-a negurilor tale deasă zare,
Of vapours, from whose solid atmosphere
Black rain, and fire, and hail will burst: oh hear!
Din care vor ţâşni apoi curând
Ploi negre, grindini, flăcări – spre pământ!
III
Thou who didst waken from his summer dreams
The blue Mediterranean, where he lay,
Lull’d by the coil of his crystalline streams,
III
Tu, ce-ai trezit din vis Mediterana,
Vrăjită de curenţii-i cristalini
Lângă-un ostrov ce-i alina bulboana
Beside a pumice isle in Baiae’s bay,
And saw in sleep old palaces and towers
Quivering within the wave’s intenser day,
Şi care-n ale undelor lumini
Vedea în somn vechi turnuri şi palate,
Pierdute printre azurii grădini
All overgrown with azure moss and flowers
So sweet, the sense faints picturing them! Thou
For whose path the Atlantic’s level powers
Cu flori nenchipuit de-nmiresmate;
Tu, ce sileşti Atlanticul să-ţi taie
Un drum prin valul lui, să poţi răzbate,
Cleave themselves into chasms, while far below
The sea-blooms and the oozy woods which wear
The sapless foliage of the ocean, know
În vreme ce-n adânca lui copaie
Pădurile-i de mâl te-aud urlând
Şi, tremurând de spaimă, se despoaie
Thy voice, and suddenly grow gray with fear,
And tremble and despoil themselves: oh hear!
De stearpa lor podoabă, până când
Rămân pustii şi sure, aprig vânt!
IV
If I were a dead leaf thou mightest bear;
If I were a swift cloud to fly with thee;
A wave to pant beneath thy power, and share
IV
De-aşi fi o frunză moartă – să mă-nşfaci;
De-aş fi un nor – purtat în slăvi senine;
Un val de-aş fi, mânat ca de-un gârbaci
The impulse of thy strength, only less free
Than thou, O uncontrollable! If even
I were as in my boyhood, and could be
De forţa ta, dar tare ca şi tine,
Deşi lipsit de marea-ţi libertate;
De-aş fi măcar copil – să-ţi mai pot ţine
The comrade of thy wanderings over Heaven,
As then, when to outstrip thy skiey speed
Scarce seem’d a vision; I would ne’er have striven
Tovărăşie-n zboruri avântate,
Ca-n vremea când mi se părea firesc
Să te întrec în zbor, atuncea poate
As thus with thee in prayer in my sore need.
Oh, lift me as a wave, a leaf, a cloud!
I fall upon the thorns of life! I bleed!
N-aş mai veni la tine să cerşesc!
Ridică-mă ca pe un val, un nor,
O frunză. Spinii vieţii mă rănesc!
A heavy weight of hours has chain’d and bow’d
One too like thee: tameless, and swift, and proud.
Povara anilor a frânt din zbor
Un frate-al tău: semeţ, cutezător.
V
Make me thy lyre, even as the forest is:
What if my leaves are falling like its own!
The tumult of thy mighty harmonies
V
Fă, vântule, din mine-o liră-a ta,
Cum e şi codrul: frunze-mi cad şi mie.
Grozavului tău vuiet îi vom da
Will take from both a deep, autumnal tone,
Sweet though in sadness. Be thou, Spirit fierce,
My spirit! Be thou me, impetuous one!
Şi eu şi el o tristă armonie,
Dar dulce. Fii al meu, o, duh advers!
Du-mi gândurile moarte-n lumea vie,
Drive my dead thoughts over the universe
Like wither’d leaves to quicken a new birth!
And, by the incantation of this verse,
Ca frunzele să zboare-n univers
Spre a grăbi-un rod nou! Şi-mi risipeşte
În lume – prin magia ăstui vers –
Scatter, as from an unextinguish’d hearth
Ashes and sparks, my words among mankind!
Be through my lips to unawaken’d earth
Cuvintele, ca focul ce ţâşneşte
Dintr-o nestinsă vatră. Gliei moarte
Să-i fii, prin mine, goarna ce-o trezeşte!
The trumpet of a prophecy! O Wind,
If Winter comes, can Spring be far behind?
Profetic vânt! De iarnă de-avem parte,
Mai poate Primăvara fi departe?
Percy Bysshe Shelley traducere de Petre Solomon

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • No related posts:

© 2017 blog.ro-en.ro