11 Noi

„Ode to Himself” de Ben Jonson

Come leave the loathéd stage,
And the more loathsome age,
Where pride and impudence in faction knit
Usurp the chair of wit,
Indicting and arraigning, every day,
Something they call a play.
Let their fastidious, vain
Commission of the brain
Run on, and rage, sweat, censure, and condemn:
They were not made for thee, less thou for them.
Urâta scenă tu o lasă –
Şi epoca – mai urâcioasă!
Trufia s-a-nţeles cu impostura
Să-nlăture cultura,
Tunând şi fulgerând mult prea adese
’Mpotriva unor „piese”.
Ce dacă jalnica lor minte
Te foarfecă, asudă, minte,
Dă-n gropi? N-au fost făcuţi ei pentru tine,
Dar nici tu pentru dumnealor, vezi bine!

Say that thou pour’st ’em wheat,
And they would acorns eat;
‘Twere simple fury, still thyself to waste
On such as have no taste;
To offer them a surfeit of pure bread,
Whose appetites are dead;
No, give them grains their fill,
Husks, draff to drink, and swill;
If they love lees, and leave the lusty wine,
Envy them not, their palate’s with the swine.
De zici că-i grâu ce-i numai ghindă,
Să vezi cum botu-o să-şi întină;
Cu oameni ce nu au de gust habar
Să-ţi pierzi vremea-n zadar?
Să-mparţi aleasa pâine în neştire
Celor fără simţire?
Grăunţe dă-le şi borhot,
Să-nfulice şi bea cât pot.
Vor zaţ, nu vin vârtos? Să nu te-nfurii,
Întocmai ca la porci li-e cerul gurii.
No doubt a moldy tale,
Like Pericles, and stale
As the shrive’s crusts, and nasty as his fish,
Scraps out of every dish
Thrown forth, and raked into the common tub,
May keep up the Play Club.
Broome’s sweepings do as well
There as his master’s meal;
For who the relish of these guests will fit
Needs set them but the alms-basket of wit.
„Pericle” şi-alte piese biete,
Seci ca-al şerifului pesmete
Şi râncede ca peştele-i stricat,
Zoi bune de-aruncat,
Culese din haznale şi scursori,
Ţin clubul de actori:
Acolo, tot ce e gunoi
E socotit ospăţ de soi;
Când mintea are astfel de meseni,
De-ajuns le este sacul cu pomeni.
And much good do’t ye then,
Brave plush and velvet men
Can feed on orts, and safe in your scene clothes,
Dare quit upon your oaths
The stagers, and the stage-wrights too (your peers)
Of stuffing your large ears
With rage of comic socks,
Wrought upon twenty blocks;
Which, if they’re torn, and foul, and patched enough,
The gamesters share your guilt, and you their stuff.
Că bine-ţi pare, nu-i aşa?
Oameni de pluş şi catifea,
Hrăniţi cu resturi, falnic costumaţi,
Când sunt un pic certaţi,
Îi lasă pe actori, i-apucă strechea,
Nu-ţi mai înfundă-urechea
Cu-al lor „hăzos” ciorap murdar,
Pe calapod pus iar şi iar.
De-i rupt acesta sau cârpit, escrocul
Îţi fură darul şi… îşi face jocul.
Leave things so prostitute,
And take th’Alcaic lute;
Or thine own Horace, or Anacreon’s lyre;
Warm thee by Pindar’s fire;
And though thy nerves be shrunk, and blood be cold,
Ere years have made thee old,
Strike that disdainful heat
Throughout, to their defeat;
As curious fools, and envious of thy stain,
May, blushing, swear no palsy’s in thy brain.
Te leapădă de arta slută
Şi ia alcaica lăută
Sau din Horaţiu şi Anacreon te-nspiră;
Pindar să-ţi fie liră.
Ţi-s nervii frânţi, sângele rece?
Mai ai pân’ a te trece!
Loveşte dispreţuitor,
Cu sete, spre ocara lor,
A proştilor pizmaşi ca, umilit,
Să jure că tu nu te-ai ramolit.
But when they hear thee sing
The glories of thy King,
His zeal to God, and his just awe of men,
They may be blood-shaken, then
Feel such a flesh-quake to possess their powers,
That no tuned harp like ours,
In sound of peace or wars,
Shall truly hit the stars
When they shall read the acts of Charles his reign,
And see his chariot triumph ’bove his wain.
Vor auzi cum vei cânta
Pe rege, mare slava sa,
Credinţa-n Domnul, multa lui dreptate,
Şi-au să se-aprindă, poate,
Cu-ntreaga lor fiinţă tremurând,
Şi vor striga: – Nicicând,
În timp de pace sau război,
O harfă n-a cântat la noi
Mai dulce de regeasca lui splendoare,
Urcând pe Carol peste Carul-Mare!
Ben Jonson traducere de Leon Leviţchi

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2016 blog.ro-en.ro