20 Iul

„Ode to Evening” de William Collins

If aught of oaten stop, or past’ral song,
May hope, chaste Eve, to soothe thy modest ear,
Like thy own solemn springs,
Thy springs and dying gales,
O nymph reserved, while now the bright-haired sun
Sits in yon western tent, whose cloudy skirts,
With brede ethereal wove,
O’erhang his wavy bed;
Now air is hushed, save where the weak-ey’d bat
With short shrill shriek flits by on leathern wing,
Or where the beetle winds
His small but sullen horn
As oft he rises ‘midst the twilight path
Against the pilgrim, borne in heedless hum:
Now teach me, maid composed,
To breathe some softened strain,
Whose numbers stealing through thy dark’ning vale
May not unseemly with its stillness suit,
As musing slow, I hail
Thy genial loved return.
For when thy folding star arising shows
His paly circlet, at his warning lamp
The fragrant Hours, and elves
Who slept in flowers the day,
And many a nymph who wreathes her brows with sedge
And sheds the fresh’ning dew, and lovelier still,
The pensive pleasures sweet
Prepare thy shad’wy car.
Then lead, calm votress, where some sheety lake
Cheers the lone heath, or some time-hallowed pile
Or upland fallows grey
Reflect its last cool gleam.
But when chill blust’ring winds, or driving rain,
Forbid my willing feet, be mine the hut
That from the mountain’s side
Views wilds, and swelling floods,
And hamlets brown, and dim-discovered spires,
And hears their simple bell, and marks o’er all
Thy dewy fingers draw
The gradual dusky veil.
Dacă vreun viers de trișcă ori de-oier,
Ţi-ar alinta auzul, Evă castă,
Ca mândrele-ţi izvoare,
Zefiri şi primăveri…
Acum, o, Nimfă, când bălaiul soare
Stă-n cortul cel de-amurg, cu nori pe poale,
Ţesuţi din tort ceresc
Peste-aşternut de unde;
Văzduhu-i mut; doar lilieci miopi
Pe-aripi de piele zbor, ţipând strident
Şi-un cărăbuş tot suflă
Ursuz în cornul crân,
Zburând la scăpătat, pe cărărui
Spre peregrini, zănatic zumzăind;
Mă-nvaţă-acum, fecioară,
Să-ngân un cântec blând,
Al cărui stih plutind prin pâcla văii
Să nu se-mbie strâmb cu pacea ei,
Când, visător, slăvesc
Întoarcerea-ţi duioasă!
Căci steaua ta, nălţată, când şi-arată
Inelul pal pe lampa ce vesteşte
Ceas de balsam, iar elfii
Câţi ziua dorm prin crâng,
Şi multe nimfe cu cununi de stuf
Împrăştie-mprospătătoare rouă,
Iar dulci visări gătesc
Umbroasa ta caleaşcă –
Atunci ne du spre lacul neted care
Plai gol şi vechi columne-nviorează,
Sau munţi pustii răsfrânge
În recele lui licăr.
Iar când abraşul crivăţ, şfichiul ploii
Mă-mpiedică să merg, coliba dă-mi-o
Ce din pripor priveşte
Spre-avanele puhoaie,
Spre sate mici, spre turle-abia zărite –
Şi clopotul le-ascultă şi peste tot ia seama
Cum tu cu mâini de rouă
Ţeşi molcomul amurg…
While Spring shall pour his showers, as oft he wont,
And bathe thy breathing tresses, meekest Eve;
While Summer loves to sport
Beneath thy ling’ring light;
While sallow Autumn fills thy lap with leaves;
Or Winter, yelling through the troublous air,
Affrights thy shrinking train
And rudely rends thy robes;
So long, sure-found beneath the sylvan shed,
Shall Fancy, Friendship, Science, rose-lipp’d Health,
Thy gentlest influence own,
And hymn thy fav’rite name!
Cât timp vor fi iuţi ploi de Primăvară,
Să-ţi spele ţie pleata, blândă Evă,
Iar Vara va să zburde
Sub zarea ta târzie,
Şi-n frunze o să scalde smeada Toamnă,
Şi cât urlând prin vajnic vifor, Iarna
Îţi va goni alaiul
Şi straiele-ţi va smulge –
Tot atât timp, sclavi gingăşiei tale,
Ştiinţa, Pacea, Visul şi Blândeţea
Îţi vor purta pecetea
Şi numele-ţi iubi-vor!
William Collins traducere de Tudor Dorin

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2016 blog.ro-en.ro