11 Aug

„Luceafărul” de Mihai Eminescu

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Once on a time, as poets sing
High tales with fancy laden,
Born of a very noble king
There lived a wondrous maiden.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
An only child, her kinsfolk boon,
So fair, imagination faints;
As though amidst the stars the moon,
Or Mary amidst the saints.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
From ‘neath the castle’s dark retreat,
Her silent way she wended
Each evening to the window-seat
Where Lucifer attended.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
And secretly, with never fail,
She watched his double race,
Where vessels drew their pathless trail
Across the ocean’s face.
Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.
And as intent she drank his light,
Desire was quickly there;
While he who saw her every night
Soon fell in love with her.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
And sitting thus with rested head,
Her elbows on the sill,
Her heart by youthful fancy led
Did with deep longing fill.
Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
While he, a brilliant shining spark,
Glowed always yet more clear
Towards the castle tall and dark
Where she would soon appear.
* *
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.
Until one night with shower of rays
He slips into her room,
As though a strange and silver haze
Did round about her loom.
Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
And when at last the child to rest
Upon her sofa lies,
He lays her arms across her breast
And closes her soft eyes.
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.
While where his ray on mirror lands
And is upon her couch redrifted,
It falls upon her throat and hands
And on her face uplifted.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
A smile is on her lips it seems;
He in the mirror trembles,
For smooth his ray glides midst her dreams
And round her soul assembles.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină
– „O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!
And while she is in slumber gone
She murmurs through her sighs:
„Come down to me beloved one,
Fair prince of the clear skies.
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!”
Come down, good Lucifer and kind,
O lord of my aspire,
And flood my chamber and my mind
With your sweetest fire!”
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
And Lucifer beams still more bright
To hear her word’s emotion;
Then like a comet in its flight
Dives down into the ocean.
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.
And where his bolt is lost to view
The sea in whirlpool surges,
Till out of the unfathomed blue
A handsome youth emerges,
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.
Who, leaping off the fretful wave,
Lightly through her casement passes;
And in his hand he holds a stave
Crowned with a wreath of grasses.
Părea un tânăr voevod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
A prince indeed of royal stock,
With heavy hanging golden hair;
A purple winding-sheet his smock,
Hung round his shoulders bare.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară –
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.
A starry glow shines from his eyes,
His cheeks are deathly white;
A lifeless thing in living guise,
A youth born of the night.
– „Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
„Down from the spheres do I come
Though dreadful the commotion,
My father is the vaulted dome,
My mother is the ocean.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.
For I have left my realm to keep
Obedience to your command;
Born of the zenith and the deep
Before you here I stand.
O, vin’! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O come, fair child of royal birth,
Cast this your world aside,
For Lucifer has flown to earth
To claim you as his bride.
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.”
And you will live till time is done
In castles built of sky,
And all the fish will be your own,
And all the birds that fly.”
– „O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
„O, beautiful you are, good Sire,
As but an angel prince could be,
But to the course that you desire
I never shall agree.
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.”
Strange, as your voice and vesture show,
I live while you are dead;
Your eyes gleam with an icy glow
Which fills my soul with dread.”
* *
Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
One day went past, and went past two,
Then o’er the castle dark,
Fair Lucifer again to view
Shone forth his lustrous spark.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă.
And scarce his beam waved bright above,
Her dreams to him were borne,
Her heart again by aching love
And cruel longing torn.
– „Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!”
„Come down, good Lucifer and kind,
O lord of my aspire,
And flood my chamber and my mind
With your sweetest fire!”
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
Now, as he heard her tender cry
With pain he fadet out,
And lightning flew about the sky,
Which wheeled and rocked about;
În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;
Around the earth a lurid glow
Poured like a torrent race,
Till out of its chaotic flow
There grew a human face;
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.
About the head dark wisps of hair
Girt with a crown of flame,
And through the sun-illumined air
Borne up by truth he came.
Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;
His arms of rounded marble sheen
Did ‘neath a cloak of raven show,
And sad and thoughtful was his mien
And pallid was his brow.
Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
Bright eyes he had that seem’d to tell
Of strange chimeric bonds;
And deep they were as passion’s spell,
And dark as moonlit ponds.
– „Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
„Down from the spheres have I flown,
Though terrible my flight;
My father wears Apollo’s crown,
My mother is the night.
O, vin’, odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O come, fair child of royal birth,
Cast this your world aside,
For Lucifer has flown to earth
To claim you as his bride.
O, vin’, în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele.”
A starry halo from the skies
About your hair will fall,
And you among the spheres will rise
The proudest of them all.”
– „O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!
„O, beautiful you are, good Sire,
As but a demon prince could be,
But to the course of your desire
I never shall agree.
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.”
You wound me with your crude behest;
I dread what you extol;
Your heavy eyes, as though possessed,
Gleam down into my soul.”
– „Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?”
„But why should I descend to thee ?
Far better what I give;
My days are all eternity,
While you but one hour live.”
– „Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe –
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;
„I would not chosen phrases seek,
Nor carefully my world arrange,
But though with human mouth you speak,
Your speech to me is strange.
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine.”
Yet if you wish to prove your worth,
That I betroth myself to you,
Well, then come down to me on earth
And be a mortal too.”
– „Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubesc de tare;
„You ask my endless life above
To barter for a kiss.
Aye, I will show how my love,
How deep my longing is.
Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.”
My birthright I will fling aside
To be reborn of sin, and I
Who to all rolling time am tied,
Will that great knot untie.”
Şi se tot duce… S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
At which he turned and went away,
‘Midst a cloud of somber pearl,
To renounce his birthright from that day
For the love of a mortal girl.
* *
În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,
About this time, young Cătălin
Was a page boy of that house,
Who filled the festive cups with wine
At feast and royal carouse,
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,
And carried high the regal train;
A foundling, brought by chance,
Born of a humble unknown strain,
Though roguish in his glance,
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.
Round-cheeked, like rose-apples red,
Mischievous, bright-eyed,
He slipped with quick yet stealthy tread
To Cătălina’s side.
Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.
Upon my soul, Queen of romance!
Was such a darling ever?
Come Cătălin, quick try your chance,
For now’s your time or never.
Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– „Da’ ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.”
At which he round her waist did twine
His arm in sudden wooing.
„Behave, you rascal Cătălin,
Whatever are you doing ?”
– „Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeuna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.”
„By sorrow brooding all the while
You would your heart assuage,
But better you would turn and smile
And kiss just once your page.”
– „Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe –
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.”
„I know not what your wishes are,
Leave me alone, you knave.
Ah me ! The longing for that star
Will drive me to the grave.”
– „Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.
„If you don’t know, and you would learn
How love is set about,
Don’t recklessly my teaching spurn,
First fairly hear me out.
Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;
As trappers deftly birds pursue
With nets among the tree,
When I stretch out my arm to you,
Slip your arm thus round me.
Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie…
De te înalţ de subţiori
Te-nalţă din călcâie;
Your eyes into my eyes must glow,
Nor turn away, nor close;
And when I lift you softly, so,
Rise gently on your toes.
Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;
And when my face is downwards bent
Your face turned up will stay,
That we may gaze with sweet intent
For ever and a day.
Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.”
While should you wish at last to learn
The measure of love’s bliss,
When hot my lips on yours do burn
Give back again my kiss.”
Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă.
Amused, yet with a girl’s surprise
At what the youth acclaimed,
She blushed and turned away her eyes,
Half willing, half ashamed.
Şi-i zise-ncet: – „Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine…
„A chatterbox you were since small
With overmuch to tell,
Yet I had felt, in spite of all,
We’d suit each other well.”
Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;
But Lucifer’s slow sailing spark
Crept up out of the sea
Over the horizon’s arc,
Prince of eternity.
Şi tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;
And now my wretched heart does bleed,
With tears my eyes grow dim,
Whene’er I watch the waves that speed
Across the sea to him.
Luceşte c-un amor nespus
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
While he looms with adoring ray
My grief to overthrow,
Yet ever climbs to heights away
Where mortals cannot go.
Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte…
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe…
His silver beams that space defy
Sadly my watchers are
And I shall love him till I die,
Yet he be ever far.
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
Ce-l nu mai pot pricepe.”
And thus it is the days to me
Are drear as desert sand,
The nights filled with a mystery
I dare not understand…”
– „Tu eşti copilă, asta e…
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,
„How childish is the way you speak.
Come on! Come, lets us run away,
That all the world for us shall seek
Though no one finds the way.
Căci amândoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.”
And we shall nothing of this life regret
But joyous live and sprightly,
Till soon your parents you’ll forget,
Nor dream your longings nightly.”
* *
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Lucifer set out and o’er
The sky his wings extended,
And million years flew past before
As many moments ended.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.
A sky of stars above his way,
A sky of stars below;
As lightning flash midst them astray
In one continuous flow.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;
Till round his primal chaos hurled
When out of causeless night
The first, uplaming dawn unfurled
Its miracle of light.
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul…
El zboară, gând purtat de dor,
Pân’ piere totul, totul;
Still further flew he ere the start
Of things of form devoid,
Spurred by the yearning of his heart,
Far back into the void.
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Yet where he reach’s is not the bourn
Nor yet where eye can see;
Beyond where struggling time was torn
Out of eternity.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
Around him there was naught… And still,
Strange yearning there was yet,
A yearning that all space did fill,
As when the blind forget.
– „De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;
„O, Father God, this knot untie
Of my celestial birth,
And praised you will be on high
And on the rolling earth.
O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;
The price you ask is little count,
Give fate another course,
For you are of fair life the fount
And of calm death the source.
Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire…
Take back this halo from my head,
Take back my starry lour,
And give to me, o God, instead
Of human love one hour.
Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos…
Şi din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos.”
Out of the chaos was I wrought,
In chaos would I be dispersed,
Out of the empty darkness brought,
For darkness do I thirst…”
– „Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;
„Hyperion, o child divine,
Don’t thus your state disclaim,
Nor ask for miracle, nor sign
That has nor sense nor name.
Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
You wish to be of man a son,
To be a star you scorn;
But men quick perish every one,
And men each day are born.
Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte.
Yet stars burn on with even glow,
And it is fate’s intending
That they nor time, nor place shall know,
Unfettered and unending.
Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;
Out of eternal yesterday
Into tomorrow’s grave,
Even the sun will pass way
That other sun’s shall lave;
Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;
The sun that every morn does rise
At last it’s spirit gives;
For each thing lives because it dies,
And dies because it lives.
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune…
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi –
Să-ţi dau înţelepciune?
But you, Hyperion, never wane,
Night’s miracle sublime,
But in the sky your place retain,
The wonder of all time.
Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”
So what strange fancy holds your mind ?
What dreaming thus belates you?
Return to earth and there you’ll find
The awakening that awaits you.”
* *
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.
Hyperion did straightway go
To where through ages gone
His gleam upon the earth below
Nightly he had shone.
Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă.
And it was evening when he came,
Night’s darkness slow assembled,
And rose the moon a frozen flame
That in the water trembled,
Şi împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.
And filled the forest’s twilight clime
With a silver starry mist,
Where ‘neath a tall and spreading lime
Two fair-haired children kissed.
– „O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;
„O, let me lay in lover’s wise
My head upon your breast,
Beneath the wonder of your eyes,
In soft and fragrant rest.
Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi.
In mystery’s enchanted light
Pervade me with your charm,
And flood my soul through passion’s night
With time’s eternal calm.
Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea de-ntâi
Şi visul meu din urmă.”
O, quench my longing’s eager thirst,
My aching doubts o’ercast,
For you to me are love the first
And of my dreams the last.”
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă;
Abia un braţ pe gât i-a pus
Şi ea l-a prins în braţe…
Hyperion gazed down and knew
The fire their souls possessed;
For scarce the boy her nearer drew,
She clasped him to her breast.
Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.
A rain of petals in the air
That softly did enfold
Two fervent children strangely fair,
With locks of plated gold.
Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:
She, lost in love’s enraptured flight
To heaven turned her eyes,
Saw Lucifer’s down shining light
And whispered through her sighs:
– „Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!”
„Come down, good Lucifer and kind,
O lord of my aspire,
And fill the forest and my mind
With your sweetest fire!”
El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;
And Lucifer, alone in space,
Her tender summons heard,
A planet o’er the ocean’s face
That trembled at her word,
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
But did not plunge as’n former day,
And in his heart did cry:
„O, what care you, fair face of clay,
If it be he or I?
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.”
Still earth shall only earth remain,
Let luck its course unfold,
And I in my own kingdom reign
Immutable and cold.”
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro