22 Dec

Legenda vâscului

Înainte ca vâscul (numit în engleză „mistletoe”) să devină un pretext pentru oameni de a se săruta la petrecerile prilejuite de sărbătorile de iarnă, acesta a fost un important simbol în străvechea credinţă celtică. Pliniu cel Bătrân descrie o ceremonie în care druizii căţăraţi într-un stejar tăiau vâscul cu un cuţit de aur. Ei credeau că acesta avea puteri miraculoase în vindecarea infertilităţii la om şi animale şi că este, în acelaşi timp, un antidot pentru orice otravă.

O poveste rămasă de la Pliniu cel Bătrân, care face referire la vâsc, îl are ca personaj pe zeul nordic al luminii, al bucuriei, purităţii, frumuseţii şi inocenţei, Baldur, iubit deopotrivă de toţi oamenii şi zeii, mai puţin de diabolicul zeu Loki. Mama lui Baldur, pe nume Frigg, a visat într-o noapte că fiul ei a murit şi a fost luat de Hel, zeiţa morţii. După ce s-a trezit, Frigg a mers la Hel şi a implorat-o să nu-i ia fiul. Zeiţa morţii i-a răspuns că dacă va reuşi să convingă orice lucru de pe lume să nu-l rănească pe Baldur, atunci ea îl va lăsa să trăiască. Frigg a vorbit cu toate forţele naturii şi le-a înduplecat, însă a neglijat vâscul, considerându-l prea mic şi inofensiv.

Când ceilalţi zei au fost siguri că nimic nu-l mai poate ucide pe Baldur, au organizat un joc în care Baldur devenise ţinta tuturor armelor. Numai că Loki a aflat despre vâscul care nu se legase prin jurământ că nu-l va răni pe Baldur, a tăiat o crenguţă şi a dus-o la Asgar, pe tărâmul zeilor războiului şi ai puterii, unde a făurit repede o săgeată. Această săgeată a pus-o în arcul fratelui orb al lui Baldur, Hod. Loki a îndreptat braţul lui Hod spre Baldur, iar săgeata de vâsc a străpuns pieptul zeului, ucigându-l…

Plecând de la această legendă, vikingii credeau ca vâscul are puterea de a învia morţii, deoarece se spune că Frigg l-a plâns atât de mult pe fiul ei, încât lacrimile sale au transformat fructele roşii ale vâscului în bobiţe albe, iar Baldur a înviat. Frigg a fost atât de recunoscătoare, încât a făcut din vâsc simbolul iubirii si al păcii. Dacă doi duşmani se întâlneau din greşeală sub un copac în care creştea vâsc, îşi lăsau armele, se salutau şi făceau un pact de pace până a doua zi. De aici se pare că vine şi obiceiul de a atârna crenguţele de vâsc…

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • Perle: Oraşe moldoveneşti: Autorul descrie oraşele care s-au înălţat în Moldova. Ele s-au construit în timpul nostru. Oraşele ...
  • Toxic: Un program TV ne informează despre filmul "Toxic" (citat reprodus exact): Vieţile unui propietar de club ...
  • a numi: Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe ...
  • a spera: Zilele astea am căutat prin dicţionare un verb pe care să-l pot numi cu toată ...
  • a vremui: Verbul a vremui se formează de la substantivul vreme cu sufixul -ui şi se referă ...

© 2017 blog.ro-en.ro